Vicele Tilea promite locuri de agrement decente | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vicele Tilea promite locuri de agrement decente

In cel mai scurt timp, brailenii se vor putea bucura de clipele petrecute in aer liber, intr-un mod civilizat si cit se poate de placut. In acelasi timp, padurile din jurul Statiunii "Lacu Sarat", tinta preferata a amatorilor de distractie in aer liber, la mici, bere si fotbal, vor scapa de asaltul gunoaielor lasate, ce-i drept in numar din ce in ce mai mic, de catre "iubitorii naturii". Motivul este unul simplu. Primaria s-a gindit sa amenajeze la modul serios bucata de padure aflata in spatele Lacului Sarat, intre Soselele Buzaului si Viziru. Daca in ultimii doi ani, acea zona fusese desemnata ca loc pentru picnic, unde se aflau citeva tomberoane in care multi uitau sa isi puna gunoaiele la plecare, de acum acolo va rasari o adevarata zona de agrement. Asa cum ne-a explicat viceprimarul Lucian Tilea, Directia de Administrare si Gospodarire Locala va amplasa acolo un chiosc din lemn, dotat cu toate utilitatile necesare, care va pune la dispozitia doritorilor, contra cost, bauturi alcoolice si racoritoare, produse alimentare, scaune, mese si gratare pentru cei care in graba de a ajunge la iarba verde au uitat sa si le ia de acasa. "Administratorul chioscului va fi DAGL. Preturile vor fi acceptabile, practicate in oras de orice chiosc asemanator, sa nu creada lumea ca vor fi preturi de restaurant. E adevarat ca vii cu berea de acasa, dar aia se mai si incalzeste, iar dupa un fotbal sau un volei, in soare, o bere sau un suc rece nu cred ca refuza nimeni. In plus, ne-am gindit sa amenajam si o zona pentru volei pe plaja. Si cum acolo e padure, ne-am gindit ca daca nu avem o plaja, atunci sa facem noi una. Asa ca am adus niste metri cubi de nisip, pe care i-am amplasat si amenajat la marginea padurii, inspre lac", a precizat primarul Tilea.
Acesta a mai adaugat ca, in timp, acolo se vor amenaja si cabine pentru dus si toalete ecologice. El a promis si ca in zona vor patrula politisti comunitari pentru a preveni distrugerea bunurilor si aruncarea gunoaielor altundeva decit in locurile special amenajate.

Fara masini si gratare la "Lacu Sarat"

Autoritatile nu au uitat nici de Statiunea Lacu Sarat si de faptul ca aceasta a fost luata cu asalt de catre braileni, in ultimele week-end-uri fiecare petec de iarba fiind acoperit de gratare si masini cu manele urlind la maxim in boxe. In acest context, autoritatile au decis sa interzica accesul autoturismelor neautorizate in statiune, dar si a celor care doresc sa mai faca un gratar in aceasta zona. Asadar, mirosul de friptura si de mici nu se va mai ridica in statiune decit de la gratarele teraselor autorizate. Totodata, viceprimarul Tilea a precizat ca paza statiunii va fi preluata de Jandarmeria Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro