Viceprimarul municipiului, Daniela Vasioiu, se arata ingrijorata de modul in care unii alesi locali se inghesuie sa cumpere terenuri in zona dintre Braila si Galati, in apropierea soselei-dig dintre cele doua orase. Chiar daca Vasioiu nu a formulat o acuzatie concreta privind eventuale ilegalitati facute de doi astfel de alesi, consilieri municipali, ea considera ca identitatea cumparatorilor da de gindit si spune ca acestia intentioneaza sa faca, pe viitor, speculatii cu terenurile respective, stiind ca se preconizeaza realizarea unei zone de dezvoltare intercomunitara acolo: "Interesul major pentru ce inseamna zona Braila-Galati si investitiile ce urmeaza sa se realizeze acolo, gen pod, aeroport, megalopolis etc. se leaga si de faptul ca oamenii, stiind ca urmeaza sa se faca aceste lucruri, pentru ca ei le promoveaza, au inceput sa faca fel de fel de demersuri si sa-i gaseasca pe cei care urmau sa primeasca terenuri in zona respectiva si sa-l cumpere de la acestia. Si uite asa s-a facut ca vreo 75 de ha din zona adiacenta, la sosea, intre Braila si Galati, pozitie foarte buna, au fost achizitionate de trei persoane, dar deocamdata nu va voi da decit numele a doua dintre ele. Sint doi consilieri municipali locali, Mihai Danut si Ion Sterian. Toate aceste lucruri s-au intimplat recent, in mai. Intimplator sau nu, totul s-a intimplat de cind domnul Sterian Ion a plecat prin detasare la RAPPS Bucuresti si de atunci, au gasit rezolvarea cu Agentia Domeniilor Statului si au intrat si in posesia terenului si evident ca se vor face foarte multe valuri cu privire la investitiile din zona respectiva, ca sa le creasca pretul terenului, ca normal ca l-au luat ca sa-l revinda".
Viceprimarul a mai precizat ca, din informatiile pe care le detine, la momentul reconstituirii, s-au prezentat cumparatorii terenurilor si nu cei care erau beneficiarii restituirii. In acest context, spune ea, este posibil sa fi existat o promisiune de vinzare inainte de restituirea terenurilor respective.