"Victor Neagu, mai ridicol ca oricind" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Victor Neagu, mai ridicol ca oricind"

Daca in rindul electoratului, fluturasii electorali ai liberalului Ion Susanu, de o calitate indoielnica, nu au provocat cine stie ce impact, acestia par a crea reale tensiuni in rindul organizatiei locale PNL.
Dupa ce doi dintre liberalii trecuti pe acele materiale de propaganda in calitate de coordonator politic si de director de campanie, respectiv Adrian Ritzinger si Victor Neagu - s-au dezis de conceptia si editarea propriu-zisa a fluturasilor, declarind ca nu au nici o functie in echipa de campanie a lui Susanu si nu au avut idee despre realizarea acestor materiale, mai nou, un alt liberal vine sa-l contrazica pe Victor Neagu. Mai exact, Giorgiu Coman se declara indignat de atitudinea colegului sau, Victor Neagu, care neaga ca ar fi fost cooptat, cu acordul sau, in echipa de campanie pentru parlamentare a lui Ion Susanu, punindu-l pe acesta din urma intr-o postura neplacuta in fata opiniei publice. Coman sustine ca nu este pentru prima oara, in putinul timp de cind a devenit membru PNL, cind Neagu da cu bita in balta, facind deservicii partidului si dovedindu-se "mai ridicol ca oricind": "Am citit cu surprindere simbata, 12 septembrie 2008, cit de mincinosi pot fi unii oameni care doresc sa se afirme in viata politica, oameni care ridica minciuna la rang de adevar. Mai noul nostru coleg de partid Victor Neagu (coleg cu mine si in fostul PD, unde avea mai mult caracter) cu multa seninatate incearca sa "puna si el mina" la demolarea PNL. Personal, nu il inteleg, deoarece a fost persoana care a avut numeroase discutii cu domnul Susanu, iar acel pliant a fost citit de Neagu de mai multe ori, practic laudindu-se ca el a gasit sloganul si ca mai are si multe alte propuneri, in acest sens. Nu doresc sa fiu avocatul domnului Susanu sub nici o forma, dar ma simt obligat ca acum, in pragul alegerilor parlamentare, alegeri importante si pentru PNL, sa atrag atentia acestui coleg ca ar fi cazul sa spuna exact ce doreste, pentru ca pina acum a creat mai multe animozitati in organizatia municipala, dorind sa iasa in evidenta prin contraziceri si atacuri la persoana. Nu doresc sa cred ca fostul ofiter MApN Neagu Victor vrea sa transforme partidul intr-o scena de lupta, asa cum a invatat in scoala militara. Domnul Susanu este o persoana care, in comparatie cu Neagu, a facut foarte multe lucruri bune pentru Braila, este o persoana cunoscuta atit in mediul urban, cit si in cel rural de foarte multi oameni, cu care a colaborat si pe care i-a ajutat".

"In prima sedinta a Biroului Teritoritorial Municipal voi propune sanctionarea lui Victor Neagu"

Giorgiu Coman il acuza pe Neagu de minciuna atunci cind sustine ca nu stia ca face parte din echipa de campanie si ca nu ar avea nici o legatura cu fluturasii-caricatura. Mai mult, Coman se gindeste chiar sa ceara sanctionarea lui Neagu, pentru prejudicii de imagine aduse organizatiei: "Expresii de genul “am aflat din presa despre echipa de campanie a domnului Susanu” nu ii fac onoare domnului Neagu si aici ma gindesc ca este sub demnitatea unui fost ofiter sa minta in halul acesta. Practic, Neagu Victor nu a dorit altceva decit sa transmita opiniei publice si sa creeze impresia ca in partid este degringolada, ca nu exista o adevarata colaborare si ca fiecare face ce doreste. Nimic mai fals. PNL este un partid serios, cu multi oameni de valoare, care inca nu au spus tot in politica braileana si lucrul acesta se va observa. Asa cum spuneam in conferinta de presa trecuta, cel putin eu imi doresc sa fim un partid civilizat, care sa foloseasca un limbaj civilizat si echilibrat in competitia politica, sa fim onesti si corecti fata de electoratul brailean, care pe parcursul anilor s-a saturat de scandaluri, de denigrari si cred ca este bine sa spunem tot timpul adevarul, pentru ca numai in felul acesta vom fi perceputi ca o entitate serioasa. Acest accident cu Victor Neagu sper sa fie ultimul si cred ca in prima sedinta a Biroului Teritoritorial Municipal voi propune sanctionarea acestuia, conform statutului. Doresc sa cer scuze brailenilor pentru confuziile create si sa ii asigur ca PNL a fost si este un partid mereu alaturi de oameni".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro