VIDEO: Cadavrul unui prunc nou născut găsit în ghena unui bloc din Viziru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Cadavrul unui prunc nou născut găsit în ghena unui bloc din Viziru

Chiar după ce a venit pe lume, un bebeluş a fost aruncat la gunoi, cel mai probabil de cea care i-a dat viaţă. Cadavrul micuţului a fost aruncat cu tot cu placentă şi cordon omblicical. Descoperirea macabră a fost făcută de locatarii de la scara V a blocului E 2 din cartier Viziru. Iniţial, s-a bănuit că este vorba despre o crimă, însă necropsia a arătat că naşterea neasistată şi complicaţiile apărute ar fi dus la moartea copilului. Oricum, politiştii continuă ancheta pentru a da de urma mamei şi a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, ea find acuzată de infracţiunea de vătămare a fătului prevăzută de art. 202 alin 2 Cod Penal.
Potrivit poliţiştilor, sâmbătă, la ora 17.25, ofiţerul de serviciu a fost sesizat prin numărul de urgenţă 112 , de un bărbat de 55 de ani, despre faptul că a fost găsit în ghena de gunoi a blocului E2 cadavrul unui nou-născut. Echipa operativă a mers la faţa locului şi a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un băieţel. Trupul neînsufleţit a fost transportat de Morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii. Pe cadavru nu erau urme vizibile de violenţă, medicul legist stabilind că era vorba despre un copil născut la termen. În cauză s-a întocmit dosar penal, iniţial pentru uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă, conform art 200 Cod Penal, încadrarea juridică fiind însă schimbată după ce s-a dat rezultatul necropsiei. Totuşi, chiar dacă nu şi-a ucis copilul, mama tot este vinovată.
Bebeluşul găsit la tomberon a murit în urma unei hemoragii cerebrale. După cum ne-a declarat dr. Gina Ilie, sef al Serviciului de Medicină Legală Brăila, ieri-dimineaţă s-a efectuat necropsia cadavrului micuţului si s-a stabilit că nu a fost vorba despre intenţii criminale. Mama a născut cel mai probabil acasă, fără a fi asistată la nastere de specialişti, iar pruncul nu a rezistat. Poliţiştii încearcă să dea de urma celei care şi-a aruncat copilul la gunoi, chiar dacă nu mai era în viaţă.

Trupul a fost găsit de o femeie

După cum v-am informat în ediţia online a cotidianului nostru, mărturia celei care a găsit pruncul aruncat la gunoi a fost una cutremurătoare, mai ales că era vorba de o femeie. După ce a făcut macabra descoperire, aceasta şi-a anunţat apoi vecinii, iar unul dintre ei a sunat la numărul de urgenţă. "Am intrat în camera unde se duce gunoiul de la scara V. Jos era un pic de gunoi, iar deasupra, într-o pungă galbenă, era copilul cu faţa în jos, chircit aşa..." Decesul a fost pronunţat de medicul de pe Ambulanţa chemată la faţa locului.
Se pare că băieţelul fusese născut chiar în după-amiaza zilei de sâmbătă. Fără frică de Dumnezeu, mama a aruncat fătul, când a văzut probabil că nu mişcă. Numai femeia - care nu prea poate fi numită mamă - poate spune însă cum s-a produs naşterea şi de ce nu a mers la un medic specialist din spital. Rămâne de văzut dacă cea în cauză va fi identificată. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro