Vitrine frigorifice pentru vânzătorii de brânză din Piaţa Săracă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vitrine frigorifice pentru vânzătorii de brânză din Piaţa Săracă

Chiria percepută pentru folosirea unei astfel de vitrine este de 11 lei pe zi, iar producătorii sunt mulţumiţi. "Nouă ne convine, că avem posibilitatea să păstrăm brânza mai bine", ne-a declarat Iorga Barbu, crescător de oi din Filipoiu. Ieri, caşul de oaie se vindea, în Piaţa Săracă, cu 15 lei per kilogram, iar urda cu 10 lei/kg. Lumea nu prea se îngrămădea să cumpere, dar vânzătorii sperau că, în zilele dinaintea Paştelui, cererea va fi mai mare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro