Vladimir Putin va reprezenta Rusia la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vladimir Putin va reprezenta Rusia la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing

Fostul presedinte rus Vladimir Putin, devenit premier, va reprezenta Rusia la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, la 8 august, a declarat luni ministrul rus al Afacerilor Externe, citat de AFP.
"Suntem la citeva zile de Jocurile Olimpice, sute de mii de vizitatori vor veni la Beijing, printre care si rusi. Dintre acestia, oficialul cu rangul cel mai inalt va fi premierul Putin", a declarat Serghei Lavrov in urma unei intilniri cu omologul sau chinez Yand Jiechi.
"Putin va asista la ceremonia de deschidere si se va intilni cu liderii chinezi", a adaugat seful diplomatiei ruse, aflat luni si marti intr-o vizita in China.
"Programul vizitei sale si al posibilelor sale intilniri cu omologii sai este in curs de elaborare", a precizat la rindul sau purtatorul de cuvint al sefului Guvernului rus, de la Moscova, Dmitri Peskov.
Potrivit unei surse de la Kremlin, presedintele rus Dmitri Medvedev nu va participa la ceremonie.
La inceputul intilnirii sale cu Yang, Lavrov a apreciat pregatirile Chinei pentru Olimpiada.
"Ati indeplinit o munca splendida in pregatirea Jocurilor Olimpice de la Beijing", a remarcat acesta.
Reprezentantii a zece state, printre care presedintele american George W. Bush si liderul francez Nicolas Sarkozy, au confirmat deja participarea la ceremonia de deschidere.
In mai, Peskov a mentionat o intilnire intre Putin si Bush la Beijing, in perioada Jocurilor Olimpice.
Fostul presedinte, Putin, devenit premier in mai, continua sa fie foarte prezent in politica externa. El i-a sunat in mod regulat pe principalii liderii ai planetei, de la presedintele american la regele Abdullah al Arabieri Saudite.
Membre permanente in cadrul Consiliului de Securitate al ONU, Rusia si China au abordat cu siguranta numeroase dosare internationale, in special dosarul nuclear iranian si cel nord-coreean.
Cooperarea economica ruso-chineza este la cel mai inalt nivel de pina in prezent. Schimburile comerciale intre cele doua state au atins o cifra record, 48,16 miliarde de dolari in 2007. Potrivit estimarilor expertilor, aceasta ar putea creste in continuare, ridicindu-se la peste 60 de miliarde de dolari anul acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro