"Vom pune in aplicare depunctarea echipei FC Timisoara" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Vom pune in aplicare depunctarea echipei FC Timisoara"

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, agentiei MEDIAFAX, ca forul pe care il conduce a primit o solicitare din partea FIFA ca gruparea FC Timisoara sa fie penalizata cu 6 puncte, ce va fi pusa imediat in aplicare.
"Eu sint la Geneva, dar am fost informat ca s-a primit de la FIFA o hotarire prin care FC Timisoara va fi depunctata cu 6 puncte. Noi trebuie sa o punem in aplicare, sintem executanti", a declarat Mircea Sandu. Seful FRF a refuzat sa comenteze declaratiile presedintelui clubului FC Timisoara, Marian Iancu, care l-a acuzat ca se afla in spatele depunctarii cerute de FIFA.
Omul de afaceri Claudio Zambon a declarat, miercuri, agentiei MEDIAFAX, ca FIFA a cerut Federatiei Romane de Fotbal (FRF) sa penalizeze cu sase puncte echipa FC Timisoara pentru nerespectarea unor prevederi ale deciziei TAS in legatura cu palmaresul formatiei Politehnica Timisoara.
"FIFA a cerut FRF sa puna imediat in executare in totalitate decizia TAS si, in consecinta, sa sanctioneze cu sase puncte actuala FC Timisioara. FRF este responsabila sa puna in aplicare decizia de depunctare. In hotarire se specifica faptul ca FIFA asteapta de la FRF o comunicare de punere in aplicare a depunctarii. In caz contrar, Comisia de Disciplina a FIFA poate pronunta un avertisment la adresa FRF, care poate ajunge la expulzarea din toate competitiile organizate de FIFA, atit la nivel de echipe de club, cit si la nivelul echipelor nationale", a afirmat Zambon.

Marian Iancu ameninta cu retragerea din fotbal

In replica, presedintele FC Timisoara, Marian Iancu, a declarat, miercuri, intr-un comunicat postat pe site-ul oficial al gruparii banatene, ca el si compania BkP se vor retrage din fotbal, dupa ce FIFA a cerut depunctarea echipei sale. Iancu a afirmat ca in spatele acestei sanctiuni se afla presedintele FRF, Mircea Sandu.
"Este opera lui Mircea Sandu, el este in spatele lui Zambon. El il acopera pe Kassai (n.r. - Adalbert Kassai, secretarul general al FRF), omul care a emis falsurile pentru Zambon, iar daca se intimpla acest lucru, desi ne-am indeplinit toate obligatiile, noi, BkP, ne retragem. Este imposibil sa te lupti cu un sistem mafiot, pus la punct si condus de Mircea Sandu. Sintem prea singuri in lupta asta, iar atunci cind am apelat la institutiile statului, pentru a pune lucrurile in ordine, cu documente si dovezi clare si indubitabile, acestea nu au facut decit sa tergiverseze. Nici pina astazi nu avem vreun raspuns la plingerile penale efectuate. Am sa ies din fotbal, am sa renunt la tot, dupa care vom face cu adevarat lumina in relatiile noastre cu Mircea Sandu", a spus Iancu.
Poli Stiinta Timisoara, gruparea din Liga I, prezidata de Marian Iancu, si Poli Timisoara, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon, care activeaza acum in Liga a IV-a, isi disputa de mai mult timp palmaresul si insemnele Politehnicii Timnisoara.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis ca Poli Stiinta Timisoara sa nu mai poata folosi, incepind cu data de 30 iunie, numele si culorile alb-violet. De asemenea, Poli Stiinta ar trebui sa plateasca cite 5.000 de euro pentru fiecare meci disputat in sezonul trecut. Incepind cu acest campionat, gruparea banateana evolueaza in Liga I sub numele de FC Timisoara.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro