Pasionaţii de maşini din Brăila sunt aşteptaţi în acest week-end la un eveniment extrem de interesant. Cu alte cuvinte, partenerii "Opel" din toată ţara îşi vor deschide porţile vineri şi sâmbătă, pentru a prezenta trei modele noi de autoturisme. Showroom-urile vor funcţiona în toată această perioadă după un program special, astfel încât toţi admiratorii mărcii să poată cunoaşte noutăţile începutului de an. Este vorba despre noul "Opel GTC Astra", care se laudă cu un design impresionant şi un maxim de dinamism, model al cărui preţ de pornire este de 17.580 euro. Cel de-al doilea model expus la prezentarea amintită este "Zafira Tourer", cu preţul de 20.490 euro iar ultimul, destinat domeniului transportului, "Opel Combo", al cărui preţ este de 11.411 euro. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul campaniei "Porţi Deschise", fanii mărcii vor avea parte de o ofertă specială. Mai exact, "Opel" şi "Cetelem" pun la dispoziţia clienţilor produsul "Super Deal", cu DAE 8,8%. Oferta este valabilă în perioada 24 februarie - 02 martie şi produsul este dedicat exclusiv clienţilor "Opel" care încheie un contract de finanţare prin "Cetelem" sau care depun documentele necesare validării dosarului în respectiva perioadă.