Zeci de mii de copii neînsoţiţi trec ilegal graniţa în SUA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zeci de mii de copii neînsoţiţi trec ilegal graniţa în SUA

„Numărul copiilor neînsoţiţi reţinuţi de agenţii de frontieră a depăşit 57.000 de la începutul anului fiscal (1 octombrie), numărul acestora dublându-se faţă de anul precedent", a spus Gil Kerlikowske, directorul Agenţiei Federale a Vămilor şi Frontierelor (US Customs and Border Protection).
„La 1 iulie, existau puţin peste 2.600 de copii neînsoţiţi în detenţie", a adăugat Gil Kerlikowske, în cadrul unei audieri în Senat.
Craig Fugate, directorul Agenţiei federale pentru situaţii de urgenţă (Fema), a afirmat că numărul copiilor fără acte aflaţi în detenţie a scăzut săptămâna trecută, însă că autorităţile nu pot limita la 24 de ore durata şederii tuturor copiilor în centrele de detenţie.
Potrivit legislaţiei, copiii trebuie transferaţi rapid în adăposturi aflate în responsabilitatea Ministerului Sănătăţii, însă serviciile de imigraţie sunt supraaglomerate, prelungind procedurile, iar paturile lipsesc.
Preşedintele Barack Obama, care s-a deplasat miercuri în Texas (sud), a cerut marţi Congresului să aprobe un fond de urgenţă pentru a se putea gestiona afluxul de minori care trec graniţa ilegal în SUA, provenind din Guatemala, Honduras şi Salvador.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro