De vreo 2 ani încoace suntem bombardaţi cu tot felul de fete sexy, îmbrăcate cât mai sumar posibil, care se miscă de trei ori la stânga, de trei ori la dreapta, fac un playback de proastă calitate şi înnebunesc tineretul pe la baluri de boboci. Radiourile sunt arhipline cu melodii făcute parcă în câteva secunde, cu versuri kitschoase din punct de vedere al limbii engleze, dar care din nou, în mod deloc surprinzător, prind la public.
Poate nu sunt tocmai eu acea persoană în stare să critice realizările altora, dar nu pot să nu remarc monotonia în care înoată muzica românească mainstream. Ţin minte că acum câţiva ani aveam parte de voci extraordinar de bune, care cântau nişte piese foarte bine gândite. Chiar zilele trecute am fost marcat de faptul că una din acele voci, o artistă care în aceşti ultimi ani nu s-a amestecat şi n-a avut nimic de-a face cu acest fenomen kitschos (un lucru de admirat), a lansat fix genul de piesă despre care scriu în acest articol. Bătăi de tobe trase la xerox, o trompetă pe ici, pe colo şi nişte versuri simple în engleză (cu nelipsitul clişeu "let's get high"). De ce? Simplu.
Banii. Păi cum? Trebuie să fii nebun să crezi că în ziua de azi poţi să cânţi muzică de calitate LIVE şi să şi trăieşti din asta. Cum ieşi din situaţia asta? Simplu. Asculţi şi tu ce piese se mai dau pe la radio, le copiezi, mai adaugi câteva versuri proaste pentru că nu trebuie să ai cine ştie ce engleză dezvoltată şi gata! Ai hit. Poţi după aceea să te duci cu CD-ul şi cu un microfon în mână şi să faci atmosferă pe la banchete sau baluri de boboci, căci sigur publicul o să fie în extaz. Şi încă ceva. Pune şi 2-3 animatoare dezbrăcate prin spate şi poţi deja să devii un NUME important în industria muzicală românească.
E trist. E trist că nu există diversitate. Bun. Poate e ceva în neregulă cu mine pentru că nu suport genul acesta de muzică. În schimb, este de neexplicat şi de prost gust faptul că televiziunile de specialitate nu transmit deloc, măcar o dată pe zi, un videoclip rock, unul folk, etc.
Nu vreau să mă gândesc la artiştii cu un Conservator făcut, care cântă prin restaurante sau la nunţi pentru că piaţa e acaparată de fetiţele astea sexy care înoată în bani şi maşini de lux. Nu vreau să mă gândesc nici la trupele de rock pentru care un videoclip sau o apariţie TV deja reprezintă un vis. De foarte mult timp n-am mai văzut la televizor un videoclip Iris sau Holograf. Nu mai zic de Phoenix sau Compact.
Am spus-o şi o spun din nou. E trist. Este însă şi mai tragic faptul că publicul nu e educat, pentru că dacă publicul nu ar cere-o, aceşti aşa-zişi "artişti" n-ar mai domina topurile.
Ei bine, trupele adevărate vor rămâne cu cei 100 de oameni care plătesc un bilet de nimic la intrarea în club, în timp ce starlete apărute peste noapte vor domina topurile, pentru cine ştie cât timp de-acum încolo.
