Zile fierbinţi pentru suplinitorii calificaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zile fierbinţi pentru suplinitorii calificaţi

Cele mai multe posturi rămase libere sunt la educatori, 40 însă numai două sunt în Brăila, la grădiniţele nr. 30 şi 39, celelalte fiind în mediul rural. La învăţători au mai rămas doar şase posturi, din care trei sunt în Insula Mare a Brăilei, la Agaua, Măgureni şi Plopi, unul la Odăieni, comuna Ciocile, aproape de marginea judeţului, şi alte două posturi la şcolile "Ion Băncilă" şi Waldorf, în sistemul step by step, unde pentru ocuparea postului se cere modulul special absolvit.

La repartizarea suplinitorilor calificaţi, primii vor intra candidaţii care au continuitate la suplinire, adică au mai predat şi anul trecut sau acum doi ani la şcolile respective, după care vor intra candidaţii care au obţinut cel puţin cinci la concursul din 2009 şi cei de la concursurile de titularizare din 2008 şi 2007, cu note peste şapte. Cu cei amintiţi se vor face liste comune în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute. Apoi vor intra separat candidaţii cu note peste cinci din 2008 şi apoi, altă serie, cu suplinitorii din 2007 care au luat note peste cinci, de fiecare dată în ordinea descrescătoare a mediilor.

Acordarea orelor prin cumul sau plata cu ora a rămas la latitudinea directorului

Profesorii care vor să se detaşeze la cerere trebuie să-şi depună dosarul în perioada 24 - 25 august la Inspectoratul Şcolar, iar în funcţie de punctaj, în zilele de 3 şi 4 septembrie se va face repartizarea pe posturi, în ordinea descrescătoare a punctajului.

Catedrele vacante rezervate vor fi ocupate cu suplinitori calificaţi. Aceştia trebuie să-şi revalideze fişele depuse în perioada 8 - 19 iulie sau, dacă nu s-au mai înscris, să-şi depună un dosar în zilele de 24 şi 25 august. Apoi, în zilele de 26 şi 28 august susţin probele de concurs, pe 26 august probele practice, iar pe 28 august proba orală în specialitatea postului.

Suplinitorii necalificaţi trebuie să suţină şi ei o testare a cunoştinţelor. Se vor înscrie în zilele de 24 şi 25 august la Inspectoratul Şcolar, iar testarea se va derula pe 27 august - proba scrisă, şi 28 august - susţinerea interviului.

Cadrele didactice titulare, asociate sau pensionate, care doresc atribuirea de ore prin cumul sau plata cu ora, trebuie să depună dosarele în zilele de 24 şi 25 august. Acordarea orelor în acest sistem se face la propunerea directorului unităţii şcolare, cererile fiind aprobate de Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare unde cadrul didactic urmează să-şi desfăşoare activitatea în anul şcolar 2009 - 2010.

Programele aprobate şi bibliografia necesară pentru testările amintite mai sus se găsesc la Casa Corpului Didactic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro