Luni, 5 decembrie, cu începere de la ora 14.00, Sala Mare a Prefecturii va găzdui cea de-a treia ediţie a concursului de proiecte "Tânărul Voluntar al Anului". Evenimentul va avea loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului şi este organizat de Asociaţia Naţională Mutuală România-Franţa "Louis Pasteur" Dej, Filiala Brăila - Clubul Voltin, în parteneriat cu Instituţia Prefectului - Judeţul Brăila şi Centrul Europe Direct Lacu Sărat. Participanţii înscrişi la concurs vor putea participa atât individual, cât şi pe echipe. Acesta se adresează tinerilor care activează ca voluntari în judeţul nostru sau care sunt recomandaţi de către organizaţii non-guvernamentale şi instituţii publice sau şcolare. În cadrul manifestării vor fi prezentate cele mai importante proiecte de voluntariat derulate în judeţul Brăila pe parcursul acestui an, iar la final va exista şi o festivitate de premiere.
