Zona Liberă concesionează 1,5 hectare în Parcul Industrial | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zona Liberă concesionează 1,5 hectare în Parcul Industrial

Conducerea Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere (AZL) Brăila a anunţat scoaterea la licitaţie în vederea concesionării pe o perioadă de maxim 2 ani a unei suprafeţe importante din Parcul Insdustrial. Potrivit anunţului făcut de regie, este vorba despre o suprafaţă totală de 15.875,5 mp situat în Perimetrul I al zonei libere. De asemenea, terenul este ocupat pe o suprafaţă de 3.207,65 mp de clădirile RA AZL Brăila, adică de pavilionul administrativ (1.622,83 mp) şi pavilionul expoziţional (1.584,82 mp). Licitaţia de concesiune este programată pentru începutul lunii viitoare, mai precis în data de 2 februarie ora 11.00, la sediul RA AZL Brăila. Cei interesaţi pot depune până la data de 21 ianuarie cererile de participare la licitaţie în care se vor menţiona printre altele activităţile pe care doreşte să le desfăşoare, precum şi durata concesiunii. Documentaţia necesară participării la licitaţie se poate obţine, începând cu 25 ianuarie de la sediul regiei contra sumei de 700 euro (fără TVA). De asemenea, regia percepe şi o taxă de participare la licitaţie în cuantum de 500 EURO (fără TVA), precum şi o garanţie de participare de minimum 5% din valoarea minimă de începere a licitaţiei.

Reamintim că Parcul Industrial a fost cel mai mare proiect regional estimat la circa 6 milioane de euro şi, în egal măsură, cel mai răsunător eşec, la capitolul atragerea de fonduri europene. Aceasta întrucât lucrările de construcţii au fost sistate din cauza tasării terenului pe care a fost amplasat parcul. Ulterior, legat de acest proiect au apărut şi suspiciuni privind delapidarea fondurilor, iar în final UE a cerut banii înapoi. Ministerul Dezvoltării, semnatarul contractului de finanţare, a returnat banii şi se pregăteşte de un proces la Curtea de Arbitraj din Franţa modalitate prin care speră să recupereze paguba de la contractorul general, Asociaţia Alke Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S. - Ilk Umut Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro