«Bi-ciclism» la Federaţia Română de Ciclism | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Bi-ciclism» la Federaţia Română de Ciclism

Pentru prima dată, două echipe naţionale de ciclism din România se vor înfrunta la Turul ciclist al Sibiului, din cauza unui conflict intern din cadrul federaţiei de profil. Aceasta este o excepţie de la regulament, aprobată de Uniunea Ciclistă Internaţională, care a înţeles conflictul intern şi nu a dorit să sufere sportivii noştri din această cauză, potrivit lui Nicolae Ivan, directorul sportiv al competiţiei care va începe astăzi la Sibiu.
"Despre două echipe româneşti, nu ascundem că există unele diferende şi unele probleme legate de Federaţia Română de Ciclism, dar Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a ajuns la o concluzie înţeleaptă şi a derogat cumva regulamentul internaţional, care, la o asemenea competiţie prevede doar participarea unei singure echipe naţionale, spunând că sportivii nu trebuie să sufere din cauza unor diferende mai puţin sau mai mult elegante şi a admis participarea ambelor echipe propuse de cei doi preşedinţi. Pentru noi contează foarte mult sportul şi sportivitatea", a spus Nicolae Ivan, citat de agerpres.ro.
Întrebat dacă acest conflict intern de la Federaţia Română de Ciclism afectează concursul de la Sibiu, directorul sportiv a răspuns: "Nu. Ne-am luat toate măsurile de precauţie ca să nu avem surprize, iar singura chestie a fost cu echipele. Am fost în dilemă şi uite că cei de la UCI au găsit soluţia, zic eu corectă, într-un fel, ca să nu sufere sportivii."

România versus România

Practic, cele două echipe naţionale ale României se vor bate pentru un loc cât mai bun, dar şi pentru tricoul roşu al concursului, cel pentru cel mai bun ciclist român.
Mircea Romaşcanu, câştigător al Turului României ca rutier, dar şi ca antrenor al selecţionatei sau al echipei Dinamo Bucureşti, a fost desemnat antrenorul echipei naţionale a României care va participa la ediţia a IV-a a Turului ciclist al Sibiului, programat în perioada 17-20 iulie 2014, decizia fiind luată de Colegiul central al antrenorilor şi aprobată de Consiliul director al Federaţiei Române de Ciclism.
Lotul naţional al României antrenat de Mircea Romaşcanu este format din Zoltan Sipos (Dinamo Bucureşti), Daniel Crista (Bikexpert Bucureşti), Tamas Csicsaky (Master Ski and Bike Tg. Mureş), Valentin Pleşea (Petrolul Ploieşti), Adrian Niţu (Dinamo Bucureşti), Alexandru George Stancu (Bikexpert Bucureşti), Nicolae ţintea (Petrolul Ploieşti).
Andrei Nechita, câştigător al Turului României ca membru al echipei naţionale, în anul 2012, an în care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Londra, participă la Turul Sibiului în cadrul echipei italiene MG Kvis Trevigiani, cu care a semnat anul acesta un contract profesionist.

Premii de 300.000 de euro

Mircea Romaşcanu, considerat cel mai bun ciclist român, a câştigat de trei ori Turul României, a terminat pe locul 3 în clasamentul general în Cursa Păcii, veritabil campionat mondial pe etape pentru amatori în acea epocă, impunându-se şi în Turul Turciei, Turul Bulgariei şi în alte curse disputate pe plan internaţional. Ca antrenor, Romaşcanu a adus la victoria în Turul ciclist al României ultimul component al unei echipei româneşti de club, Dan Anghelache (Dinamo Bucureşti), învingător în ediţia din 2007.
Componenţa celeilalte echipe a României nu a fost anunţată de organizatori.
Românii au de înfruntat la Sibiu, concurenţi de pe trei continente (Europa, Asia, America de Sud). În total, la Sibiu vor concura 147 de ciclişti, membri în 22 de echipe pro-continentale, continentale şi naţionale. Startul se va da pe 17 iulie, aceasta fiind cea mai prestigioasă competiţie ciclistă de şosea din România, una dedicată în special căţărătorilor şi mai puţin sprinterilor.
La finalul competiţiei, duminică se vor acorda tricourile de câştigător, premii în valoare de aproape 300.000 de euro şi 521 puncte UCI.
Turul Ciclist al Sibiului este cotat la categoria 2.1, ceea ce îl situează în top 5 al competiţiilor cicliste de şosea din Europa de Sud-Est.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro