«Brăila, capitală culturală europeană 2021» are de azi Consiliu de conducere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Brăila, capitală culturală europeană 2021» are de azi Consiliu de conducere

Întâlnirea a 24 de membri ai organizaţiei a avut loc în aula Facultăţii de inginerie şi a vizat, pe lângă alegerea Consiliului de Conducere, şi enunţarea sloganului, a obiectivului şi a viziunii proiectului.


Constantin Teodorescu, unul dintre membrii fondatori de bază, a arătat că proiectul presupune răspunsuri pentru 60 de întrebări, între care, cap de listă e întrebarea privind motivul candidaturii.


"Înainte de toate trebuie spus că există o serie de documente ce trebuie perfectate, între care Strategia Culturală a Municipiului Brăila 2015-2020. Apoi, obiectivul proiectului este atragerea atitudinii guvernului pentru dezvoltarea acestei zone, nu numai a Transilvaniei. (...) Sunt 11 candidaturi şi sperăm să intrăm în turul al doilea", a declarat Constantin Teodorescu.


Tema propusă pentru proiect: Cele patru dimensiuni ale culturii în spaţiul danubiano-pontic. Se are în vedere o viziune geografică, temporală, socială şi spirituală. Cele 12 etnii, care în perioada interbelică şi nu numai au trăit în bună prietenie cu populaţia majoritară din Brăila, dar şi diversitatea culturală a acestora vor fi un punct forte în susţinerea proiectului. Se vorbeşte, în primul rând, despre o candidatură regională, care acoperă multiculturalitatea Europei de ieri, de azi şi din viitor, asigurând respect pentru diversitatea culturilor, prin promovarea celor 12 limbaje artistice.

 

 

Viorel Mortu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean a cerut lămuriri cu privire la dimensiunea temporală a proiectului, precum şi argumente referitoare la posibilitatea înlocuirii acestei componente cu aceea istorică. Cum proiectul vizează acţiuni de promovare până în 2021 şi timp de cinci ani după, ceea ce înseamnă o viziune culturală europeană de viitor, bazată pe concepte novatoare, Viorel Mortu şi-a dat girul pentru antamarea acestei dimensiuni temporale în cadrul ambiţiosului proiect.

 

 

Referitor la dimensiunea geografică, atent analizată de unul dintre membrii prezenţi, Mortu a conchis: "Fiecare geografie naşte o cultură".

 

 

Prezentă la întâlnire, Doiniţa Ciocan, viceprimar al Municipiului, a susţinut că Strategia Culturală va cunoaşte în scurt timp o formă finală, va fi supusă dezbaterii şi trecută prin CLM. Noul preşedinte al asociaţiei a punctat faptul că experienţa acestei candidaturi va fi extrem de preţioasă pentru Brăila: "Noi acum suntem ca un comitet de şcoală, de clasă, dar trebuie să cooperăm cu societatea civilă mai mult decât am făcut-o poate până acum, trebuie să lucrăm împreună, dacă întregistrăm un eşec, e eşecul nostru, dacă e un succes, e succesul tuturor", a declarat Vasile Datcu.


Vom reveni.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro