«Nu ne dorim suporteri de rezultat, ci suporteri care să ne sprijine şi în momentele grele» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Nu ne dorim suporteri de rezultat, ci suporteri care să ne sprijine şi în momentele grele»

În această vară, HC Dunărea şi-a asigurat serviciile unuia dintre cei mai buni pivoţi din România, Timeea Tătar. Născută pe 28 iulie 1989, în Baia Mare, handbalista are deja un palmares impresionant. Este campioană naţională cu HCM Baia Mare în 2014 şi tot cu aceeaşi formaţie a cucerit argintul în 2013 şi 2015. În aceşti ani, Tătar a cucerit trei Cupe şi trei Supercupe al României. Anul acesta şi-a încheiat contractul cu formaţia băimăreană şi s-a transferat la HC Dunărea Brăila. La turneul de la Craiova, Timeea Tătar a fost golgetera formaţiei brăilene.

- De ce aţi ales HC Dunărea şi nu altă echipă de top din România?
- Brăila are o echipă competitivă pe plan naţional de câţiva ani, suporteri adevăraţi şi un antrenor pe care îl apreciez şi îl respect foarte mult, Costică Buceschi. Am lucrat cu dânsul la Baia Mare şi sunt convinsă că împreună vom avea rezultate de top.
- Campionatul se apropie. Este Brăila gata de startul competiţiei?
- Aproape gata. La turneul de la Craiova echipa nu a obţinut nicio victorie, însă v-am spus că mergem să câştigăm turneul de la Braşov şi am obţinut două victorii în meciurile cu Slobozia şi Corona, iar cu Romanul am terminat la egalitate. Echipa a crescut în omogenitate, între timp a venit şi portarul de care aveam nevoie, suntem pe drumul cel bun.
- Ce obiectiv v-aţi dori?
- De obicei nu dau pronosticuri dar vreau să-i asigurăm pe brăileni că noi, jucătoarele, ne dorim să ajungem cât mai sus în clasament. Dacă nu vor fi probleme, medicale bineînţeles, ne dorim şi un trofeu. Teoretic orice echipă îşi poate propune cupa şi campionatul, noi de ce nu ne-am gândi la unul dintre cele două trofee? Atmosfera este foarte bună, echipa este tânără, acoperită valoric pe toate posturile, acum HC Dunărea va avea şi pe bancă soluţii în momentele critice ale meciurilor din campionat şi Cupa EHF, deci putem să visăm la un obiectiv îndrăzneţ.
- Cum vi se pare primul meci oficial, cel cu CSM Bistriţa?
- Greu, pentru că jucătoarele de acolo nu au presiunea rezultatului, vor juca degajat, pe când noi suntem obligate să câştigăm. CSM Bistriţa are câteva handbaliste bune, mă refer la fostele mele colege de la Baia Mare, Andrada Maior Paşca şi Laura Oltean, ne vor pune destule probleme. Dar noi mergem să câştigăm şi sunt convinsă că vom debuta cu dreptul în noul sezon competiţional.
- Cât de departe credeţi că poate ajunge HC Dunărea în EHF?
- Ţinând cont de faptul că dubla cu HC Dudelange din Luxemburg se joacă la Brăila, trecem cu siguranţă în turul următor, pe urmă pregătim pas cu pas fiecare meci din Cupa EHF. Eu cred că Brăila poate juca o semifinală.
- Ce aşteptări aveţi de la publicul brăilean?
- Să fie alături de noi. Nu ne dorim suporteri de rezultat, ci suporteri care să ne sprijine şi în momentele grele. Pentru că în campionat nu sunt numai momente foarte bune, apar din când în când şi ceva probleme pe care, bineînţeles, le putem depăşi împreună.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro