Dar hai să încep cu începutul. Ne-am hotărât ca tema paginii de azi să fie "ce mă enervează pe mine cel mai tare". Toate bune şi frumoase. Doar că eram în pană de idei. Atâta tot... mă uit în jur şi ce văd? Evrika! În ziua de azi, oriunde întorci nasul te trăsneşte un miros putred de pupincurism. Parcă a devenit un trend, serios. Şi ca să nu ziceţi că folosesc noţiuni nedemne de a fi incluse într-un articol, na: pupincurist, -ă, pupincurişti, -ste s. m., s. f., adj. (vulg.) linguşitor, servil, slugarnic. Ei, vulgar, nevulgar, ăsta-i adevărul. Fauna umană e uimitor de bogată, asta e clar. Desigur, e inclusă şi categoria ţăranilor pupincurişti pe care drumurile i-au purtat într-o oarecare urbe şi care au fost crescuţi în acest spirit onorabil şi practică meseria asta involuntar, din moşi strămoşi. Oricum ar fi, simptomele sunt aceleaşi la toţi. Nu pot însă să mă pronunţ decât în cazul celor care îşi fac veacul pe coridoarele liceului.
Păi... Probabil ar trebui să încep prin a spune că şi folosirea acestei tehnici e o artă. Şi din câte am observat, în general, fetele bat recordul la astfel de sporturi extreme. E vorba de cele care îţi adună scamele de pe bluză, care pretind că ascultă "Betovăn" şi debitează aberaţii filosofice cu duiumul doar ca să pară interesante în faţa profesorilor, care îşi cer scuze în numele întregii clase deşi n-au făcut nimic prin care să intre în dizgraţia profesorilor (doar de, trebuie să fie cineva care să spele ruşinea întregii clase), care îşi aştern mutrele de mimoze şi îşi fixează un zâmbet la fel de fals ca şi adidaşii Nike de pe taraba din piaţă, care dau din cap într-un mod aprobator şi cu atâta pasiune că la un moment dat te şi conving că l-au înţeles perfect pe Kant şi, mai mult de atât, că ar fi în stare să îşi creeze propria filosofie cu privire la existenţa lor pe pământ şi la scopul lor nobil ce îl au de atins. În unele cazuri, aceste specimene pot coincide cu cei care se consideră neînţeleşi de lumea crudă din jur şi care, când îşi dau drumul la gură, scot nişte idei diametral opuse faţă de cum ar gândi un om cu o anumită verticalitate morală.
Neapărat de menţionat că ei pur şi simplu aşa gândesc, în niciun caz nu spun verzi şi uscate doar ca să iasă în evidenţă cu ceva, nu, nici vorbă!
Totuşi, se pare că în ultimul timp aceste creaturi au cam început să aibă tendinţa de a ieşi din bârlog şi de a căsca ochii la ce se mai întâmplă prin lumea largă. În cazul ăsta... ce te faci când un pupincurist încuiat trage la xerox modul tău de a te exprima, de a te îmbrăca, de a te comprta? Când nu te lasă să îţi termini propoziţia fiindcă are impresia (greşită, de altfel!) că ce are el de spus e muuult mai inteligent decât ce zici tu şi când are plăcerea nebună să te contrazică doar ca să se simtă împăcat cu sine că a rostit şi el două vorbe, trei prostii prin care a atras atenţia? Sau când tu eşti dat la o parte doar pentru că el deţine... arta sărutului franţuzesc?
