În perioada sezonului estival, jandarmii au aplicat peste 500 de sancțiuni și au constatat peste 100 de infracțiuni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În perioada sezonului estival, jandarmii au aplicat peste 500 de sancțiuni și au constatat peste 100 de infracțiuni

• jandarmii au executat misiuni pe linie de ordine publică, atât în Staţiunea Balneo-climaterică Lacu Sărat precum şi în celelalte zone din municipiu şi judeţ, unde s-a înregistrat o afluenţă crescută de persoane • în perioada 1 iunie – 15 septembrie, au fost constituite 1.613 patrule, cu un efectiv total de 3.052 jandarmi • nu au fost înregistrate incidente grave, în care să fie nevoie de intervenția în forță a jandarmilor • s-au aplicat 517 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 198.250 lei, au fost 10 infracţiuni constatate independent și 102 infracţiuni constatate  în cooperare cu Poliţia

 

Jandarmii au fost în acțiune intensă, în perioada sezonului estival, și au avut grijă să stopeze anumite scandaluri și fapte ilegale. Efectivele Jandarmeriei Brăila au desfășurat  o serie de misiuni menite să asigure ordinea și siguranța publică, precum și protecția cetățenilor în zonele de interes turistic și de agrement din județ.

Structurile de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila au executat în perioada sezonului estival 2024 , 1 iunie – 15 septembrie, misiunile şi sarcinile încredinţate pe linie de ordine publică, atât în Staţiunea Balneo-climaterică Lacu Sărat precum şi în celelalte zone din municipiul şi judeţul Brăila, unde s-a înregistrat o afluenţă crescută de persoane. În perioada verii au fost legimitate 4.610  persoane, din care 2.175 cu ajutorul aplicației eDAC.

 

Fără intervenţii în forţă pentru restabilirea ordinii publice

Jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la un număr de 150 de manifestări, cu participarea unui număr total de 1.373 de jandarmi. A fost vorba despre 48 de misiuni la manifestări cultural artistice, 26 de misiuni la manifestări religioase sau comemorative, 12 misiuni la manifestări sportive, o  misiune pe timpul vizitelor oficiale și 63 de misiuni executate premergător și pe timpul desfășurării alegerilor. ”Pe timpul adunărilor desfășurate în spațiul public, în perioada analizată, nu au fost înregistrate intervenţii în forţă, pentru restabilirea ordinii publice, dar au fost înregistrate situații de nerespectare a prevederilor legale, sens în care a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.000 lei conform Legii 61 din 1991, pe timpul desfășurării unei manifestări cultural artistice. În perioada de referinţă, structurile I.J.J. Brăila au acţionat pentru menţinerea ordinii publice atât împreună cu structurile teritoriale de poliţie, cât şi prin patrulare independentă, astfel fiind constituite un număr de 1.613 patrule, cu un efectiv total de 3.052 jandarmi”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

Participarea la realizarea dispozitivului integrat de ordine şi siguranţă publică s-a concretizat în constituirea de 928 de patrule mixte în mediul urban și rural, atât împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila precum și cu lucrători aparținând Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila, în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii în staţiile de cale ferată, a prevenirii furturilor din vagoanele de marfa şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică.

Potrivit jandarmilor, pe linia executării misiunilor în cooperare cu alte instituţii, în baza planurilor de cooperare şi a solicitărilor primite, au fost executate un număr de 186 de misiuni cu un efectiv total de 951 de jandarmi. ”Cu ocazia executării misiunilor specifice, în perioada sezonului estival 2024 au fost aplicate 517 sancţiuni contravenţionale (inclusiv avertismente scrise), în valoare de 198.250 lei. Au fost 10 infracţiuni constatate independent cu 11 autori indentificați; 102 infracţiuni constatate  în cooperare cu poliţia, cu 102 autori indentificați. Ţinând cont de faptul că, pe timpul executării misiunilor de ordine publică nu au fost constatate evenimente negative, nefiind necesară intervenția pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, putem spune că efectivele de jandarmi şi-au adus un aport important la combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional şi creşterea încrederii populaţiei în instituţia jandarmeriei, activitatea desfășurâdu-se în condiții optime”, au arătat jandarmii.

În plus, pe tot parcursul sezonului estival, au fost efectuate și activități de informare și prevenție organizate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, având ca obiectiv principal asigurarea unui mediu sigur pentru copii, personalul didactic precum și pentru toți cetățenii județului. Prin activitatea intensă a structurilor Jandarmeriei Brăila, susțin reprezentanții instituției, s-a reușit menținerea unui climat de siguranță și ordine publică, reducându-se semnificativ numărul de infracțiuni și incidente neplăcute.

Cele mai importante misiuni de asigurare din zona de competență, sub aspectul complexității și a numărului de participanți au fost la ”Zilele Municipiului Brăila” și “Ziua Marinei Române”, în cele două săptămâni de sărbătoare locală din luna august, respectiv în cadrul “Festivalului Istoric Vladislav I” ediția a IV-a desfășurat în luna septembrie. ”Zilnic, în perioada sezonului estival, au fost asigurate capacități de intervenție și capabilități specifice, cu resurse din categoria structurilor de intervenţie acţiuni speciale şi antiteroriste în vederea asigurării unei riposte imediate şi eficiente, pentru contracararea eventualelor ameninţări teroriste sau altor situaţii cu impact major în planul ordinii şi siguranţei publice”, au mai explicat jandarmii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro