Mergi la conţinutul principal

Un bărbat a vrut să își violeze soția cu care este în proces de divorț. A ajuns în arest

• la sfârșitul săptămânii trecute s-a dispus arestarea preventivă a unui brăilean de 61 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol

 

Un brăilean a ajuns în spatele gratiilor, după ce a încercat să întrețină relații sexuale cu femeia care i-a fost soție, dar cu care este acum în procedură de divorț.

După cum v-am informat pe pagina de Facebook a cotidianului nostru, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila-Biroul Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz, au dispus, pe 30 ianuarie, reținerea, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 61 de ani, din municipiu. El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol. ”În fapt, din materialul probator administrat s-a reținut că, în noaptea de 29 ianuarie, în timp ce se afla la domiciliul comun din municipiu, ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale prin constrângere, cu soția sa, cu care se afla în procedură de divorț”, arată polițiștii.
La ședința din  31 ianuarie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive față de bărbatul în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați.

Soluția Judecătoriei Brăila: ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, dispune arestarea preventivă, începând cu data de 31.01.2026, până la data de 01.03.2026, inclusiv, a inculpatului B. Ionel, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 218 Cod penal. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Se comunică măsura arestării preventive locului de deținere – Centrul de Reținere și Arest Preventiv Galați. Cu drept de contestație”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro