Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Proclu, patr. Constantinopolului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Proclu, patr. Constantinopolului

Astăzi, sărbătorim Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Este şi ziua Sfântului Grigorie Decapolitul.

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut în cetatea Irinopolis din Decapole (Isauria), sud-estul Asiei Mici, în jurul anilor 780-790 d.H. La acea vreme, Grigorie a fost trimis la o mănăstire din Decapole, la egumenul Simeon, fratele mamei sale, unde a rămas vreme de 14 ani. El s-a retras mai apoi într-o peşteră, unde a auzit chemarea Lui Dumnezeu. Domnul l-a îndemnat pe Grigorie să părăsească peştera, ca să poată fi de folos şi altor credincioşi. Astfel, după ce a petrecut o iarnă într-o mănăstire din Efes, Grigorie a ajuns în oraşul Proconez, apoi la Enos, în Macedonia. De aici, a mers în oraşul Tesalonic, unde a fost găzduit într-o mănăstire, de către Marcu egumenul. De la Tesalonic, Sfântul Grigorie Decapolitul s-a îndreptat către Roma, însoţit de un călugăr credincios. Au mers pe uscat până în oraşul Corint, în sudul Greciei, apoi s-au îmbarcat pe o corabie cu destinaţia Roma. Sfântul Grigorie era înzestrat de Dumnezeu cu o mare putere asupra demonilor. Mulţi oameni stăpâniţi de duhuri necurate au fost vindecaţi în urma rugăciunilor sale.

În ciuda bolii de care suferea, Sfântul Grigorie a plecat la Constantinopol, pentru a se întâlni cu unchiul său, ce fusese eliberat din temniţă. Acesta a stat o perioadă în lanţuri pentru că nu luptase împotriva icoanelor. Sfântul Grigorie Decapolitul a trecut la cele veşnice în ziua de 20 noiembrie 842. Moaştele sale au ajuns în România datorită banului Barbu Craiovescu, care le-a cumpărat în anul 1498 şi le-a aşezat la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro