Încă cinci licee vor avea sistem de monitorizare video | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă cinci licee vor avea sistem de monitorizare video

Alte cinci instituţii de învăţământ vor beneficia de un sistem de monitorizare video, după ce în şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Judeţean s-a aprobat un proiect de hotărâre în acest sens. Concret, consilierii judeţeni au fost de acord în privinţa parteneriatului dintre CJ, Primărie, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Liceul Tehnologic "Gheorghe K. Costantinescu", Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", Colegiul Tehnic "Costin D. Neniţescu", Liceul Tehnologic "Constantin Brâncoveanu" şi Liceul de Artă "Hariclea Darclee", în vederea creşterii siguranţei şi prevenirii infracţionalităţii în şcoli.
Prezent în sală a fost şi edilul- şef Aurel Simionescu, care a ţinut să adreseze o invitaţie consilierilor la sediul Poliţiei Locale, unde deja se derulează o primă etapă din acest sistem. "Continuăm ceva ce funcţionează, ce merită. Acest sistem este legat şi la Poliţia Naţională şi o să încercăm să facem legătura şi la Jandarmerie, pentru ca intervenţia să fie mai rapidă", a spus primarul.
Supus la vot, proiectul a trecut cu 25 de voturi "pentru" şi o abţinere, cea a independentului Marian Căpăţână. Întrebat de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, dacă nu-şi doreşte să introducă monitorizare video la şcoli, independentul a declarat: "Ba da, dar mi se pare bugetul alocat acestui proiect foarte mare. La un calcul se observă ca ar fi 80.000 de lei pe un liceu. Pentru un obiectiv se pot lua camere cu infraroşu de ultimă generaţie cu 5 milioane, cu tot cablajul se poate ajunge la vreo sută de milioane de lei vechi. Deci, pentru asta este abţinerea mea".
Replica şefului CJ, nu a întârziat, acesta precizând că prin licitaţie se va regla preţul pentru obiectiv, aceste sume fiind "maximale": "Noi, la Consiliul ăsta, suntem bănuiţi de foarte multe lucruri şi că furăm foarte mulţi bani. Dar furăm atât de mult, încât avem conturile pline. Cum îi furăm nu ştiu. În acelaşi timp vă anunţ că instituţia nu are niciun împrumut de 10 ani de zile şi nici înainte nu cred că avea, iar plafoanele despre care vorbiţi sunt maximale, calculate de specialişti, nu de mine. Licitaţia reglează preţul per obiectiv, per cameră, per ce vreţi dumneavoastră. Cu alte cuvinte, o să urmărim cu atenţie să vedem câtă dreptate aveţi. Dar în niciun caz nicio licitaţie nu se poate câştiga cu mai mult de 800 de milioane în cazul nostru, dar se poate câştiga şi la jumătate".
Trebuie menţionat că, potrivit acordului de parteneriat, Consiliul Judeţean Brăila va asigura "achiziţionarea şi montarea sistemelor de supraveghere video, precum şi dezvoltarea dispeceratului amplasat la sediul Poliţiei Locale, în valoare de 400.000 lei, în vederea monitorizăriii 24 de ore din 24, a celor cinci instituţii de învăţământ partenere".
Prezenţi în sală au fost 26 din 30 de consilieri, cât are legislativul în prezent, lipsind motivat Bogdan Minescu (PNL), Ovidiu Nechita (PNL), Marian Sârbu (PDL) şi Viorel Mortu (PSD).
Reamintim că Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", Liceul Tehnologic "Anghel Saligny", Colegiul Economic "Ion Ghica" şi Liceul cu Program Sportiv (LPS) au deja sistem de monitorizare video.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro