Încă un parlamentar acuzat de corupţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă un parlamentar acuzat de corupţie

Deputatul Dorinel Ursărescu este cercetat de DNA pentru sprijinirea unui grup infracţional suspectat de evaziune cu produse petroliere achiziţionate din Bulgaria, parlamentarul fiind suspectat că, pentru intervenţiile sale, ar fi acceptat să primească 100 de euro pentru fiecare tonă de motorină vândută.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul Dorinel Ursărescu, preşedintele organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis marţi şi citat de mediafax.ro.
În acelaşi dosar, Valentin Grosu, director al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău (DJAOV) la data faptelor şi Răzvan Andrei, fost inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile şi supraveghere produse accizabile - Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale din Autoritatea Naţională a Vămilor, sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă.
Procurorii DNA îl cercetează şi pe Marius Crăciun, care ar fi beneficiat de "sprijinul şi bunăvoinţa unor persoane influente politic sau funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV)".
Astfel, deputatul Dorinel Ursache ar fi intervenit în numirea unor persoane agreate de Crăciun la conducerea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Neamţ.
Pentru acest "serviciu", Ursărescu ar fi acceptat promisiunea de a primi de la Marius Crăciun 100 de euro pentru fiecare tonă de motorină vândută.
Dorinel Ursărescu, în vârstă de 52 de ani, este la primul mandat de deputat, fiind ales în colegiul uninominal nr. 6 Neamţ din partea PNL. El a demisionat din PNL în luna septembrie, iar în prezent activează în grupul parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro