Încă un pas pentru reabilitarea DJ203R cu bani europeni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă un pas pentru reabilitarea DJ203R cu bani europeni

• consilierii județeni au avut, luni dimineață, o ședință extraordinară cu un singur punct pe ordinea de zi: încheierea unui protocol între Județul Brăila și Administrația Națională ”Apele Române” • este vorba despre un detaliu tehnic banal, dar necesar proiectului depus spre finanțare pe fonduri europene, privind reabilitarea DJ203R • acordul vizează că instituția CJ Brăila poate administra podul peste Călmățui din apropierea localității Ulmu și un teren de peste 4.000 mp, pe durata realizării lucrărilor

 

S-a mai realizat un pas administrativ privind reabilitarea Drumului Județean 203R cu fonduri europene. Membrii Consiliului Județean Brăila s-au întrunit luni dimineață într-o ședință extraordinară pentru a aproba încheierea unui protocol între Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brăila și Administrația Națională ”Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița. Pe scurt, este nevoie de acest protocol astfel încât CJ Brăila să poată face dovada că are drept de administrare temporară (pe durata realizării lucrărilor) asupra podului care trece peste Călmățui (din Ulmu) și un drum de peste 4.000 mp.

Așa cum se specifică în referatul de aprobare al proiectului, instituția condusă de Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila) a depus deja o cerere de finanțare, prin Programul Regional Sud-Est, pentru proiectul ce vizează reabilitarea DJ203R pe distanța de la km 0 la km 35+530.

CJ Brăila a aprobat în acest an documentația tehnico-economică actualizată (faza proiect tehnic) și indicatorii tehnico-economici actualizați pentru acest obiectiv de investiții. Recent, însă, AM PRSE Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est a transmis o solicitare de clarificare, prin care a informat CJ Brăila că este necesară completarea documentației anexe cererii de finanțare cu documente în care să se menționeze în mod expres deținerea pe durata realizării lucrărilor a dreptului de administrare/administrare temporară în favoarea UAT Județul Brăila, asupra unor terenuri din domeniul public al statului.

În acest context, Consiliul a trebui să solicite inițierea acestui protocol în baza legislației în vigoare.

”Utilizarea terenurilor și a construcțiilor hidrotehnice din domeniul public administrat de Administrația Națională «Apele Române» în scopul realizării investițiilor de interes și utilitate publică de către autoritățile administrației publice centrale sau locale este permisă în baza unui protocol încheiat cu administratorul bunului, cu acordul expres al proprietarului. Conținutul-cadru al protocolului se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor”, după cum se specifică la art. 25, alin. (5) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.

 

Drumul străbate cinci localități din Județul Brăila

Din raportul de specialitate al Direcției Tehnice și Lucrări Publice, aflăm că DJ203R asigură legătura între drumul județean DJ203 N (Ulmu) și drumul național european E584 (DN21). Mai precis, acesta străbate următoarele localități: Ulmu, Cireșu, Batogu, Ionești și Lișcoteanca cu drumul județean DJ211.

Proiectul creionat de CJ Brăila vizează lucrări pentru reabilitarea/modernizarea sistemului rutier, execuția dispozitivelor de preluare a apelor pluviale, reparații la podurile și podețele existente, execuția podurilor/podețelor noi, lucrări pentru siguranța și semnalizarea rutieră.

Așa cum am amintit mai sus, AM PRSE ADR Sud-Est a cerut transmiterea acestei completări/erate la un Aviz de Gospodărire a Apelor ce datează din noiembrie 2023, astfel încât să se menționeze în mod expres deținerea, încă de la emiterea acestuia și pe durata realizării lucrărilor prin proiect – a dreptului de administrare/administrare temporară în favoarea UAT Județul Brăila. Deci, obținerea avizului de la Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița pentru aprobarea lucrărilor în albia cursurilor de apă pe care se prevăd lucrări în zona podurilor.

”Este necesar încheierea unui Protocol, privind utilizarea unor terenuri din domeniul public al apelor, administrat de Administrația Națională «Apele Române», prin Administrația Bazinală Buzău – Ialomița, pentru realizarea obiectivului «Reabilitare drum județean DJ 203R, km 0Â000 – km 35Â530» - pod km 3Â160 peste râul Călmățui, respectiv a unui teren în suprafață totală de 4.393 mp”, după cum este explicat în raportul respectiv.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi în cadrul ședinței extraordinare a CJ Brăila care s-a desfășurat online, în sistem de videoconferință.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro