Încărcător comun pentru toate telefoanele mobile din UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încărcător comun pentru toate telefoanele mobile din UE

Propunerea de Directivă privind actualizarea legislaţiei UE privind echipamentele radio a fost deja agreată informal cu Consiliul de Miniştri. După ce va fi aprobată formal de Consiliu, statele membre vor avea doi ani la dispoziţie să transpună regulile în legislaţia naţională, iar producătorii vor avea un an pentru a implementa noile reguli.
"Directiva echipamentului radio actualizată este un instrument eficient pentru a preveni interferenţa între diferite aparate de echipament radio. Sunt foarte încântată că am agreat introducerea unui încărcător comun. Acesta serveşte intereselor consumatorilor şi mediului în egală măsură. Va pune capăt mormanelor de încărcătoare şi la 51.000 de tone de deşeuri electronice în fiecare an", a spus raportorul Barbara Weiler (S&D).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro