Încep lucrările de amenajare a parcărilor de lângă bazinul olimpic • acestea vor deservi şi Sala Polivalentă Danubius | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
În primăvară,

Încep lucrările de amenajare a parcărilor de lângă bazinul olimpic • acestea vor deservi şi Sala Polivalentă Danubius

Pentru că lucrările la bazinul olimpic de înot avansează în ritm susţinut, municipalitatea şi-a programat lunile următoare să amenajeze locuri de parcare ce vor deservi viitorul complex sportiv, precum şi sala din imediata propiere, Danubius. “Se pot observa paşii rapizi care se fac la proiectul cu bazinul olimpic de înot. Urmează ca, în primăvară, şi noi, ca autoritate locală, să intrăm pe parte de sistematizare chiar în vecinătatea bazinului, în zona acelor garaje care au început să fie demolate, în sensul creării de locuri de parcare ce vor deservi atât viitoarea construcţie cât şi Sala Polivalentă la viitoarele activităţi ce se vor derula acolo”, a anunţat, ieri, primarul municipiului, Marian Dragomir.

Proiectul investiţional care se realizează în zona Parcului Monument are alocat un buget de aproape 36 milioane lei, echivalentul a circa 8 milioane euro. Baza sportivă urmează să includă, pe lângă bazinul de înot, o sală de forţă, saună, vestiare spaţioase, grupuri sanitare, cabinet medical şi cabinet antidoping. Obiectivul trebuia să fie dat în folosinţă încă în primăvara lui 2016, dar a înregistrat întârzieri din cauza pânzei freatice care s-a dovedit a fi la o cotă de adâncime mult mai mică decât se estimase iniţial. Contractul de execuţie a fost câştigat de firma bucureşteană “Midanne Invest Grup” şi a fost încheiat în 2011, în urma unei licitaţii organizate de Compania Naţională de Investiţii. Deoarece pentru proiectul de la Brăila nu a fost disponibilă finanţare pentru implementarea imediată a investiţiei, au mai trecut 4 ani până când s-au găsit banii necesari. Mai precis, abia în ianuarie 2015 s-a semnat acordul între Ministerul Dezvoltării şi Ministerului Tineretului şi Sportului privind realizarea a 52 de obiective sportive, până în 2017, inclusiv bazinul olimpic de la Brăila, cu un buget total estimat de 103 milioane euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro