* HC Dunărea joacă în etapa inaugurală pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea * meciul este programat duminică, 31 august, de la ora 17:30 * “Hai să umplem Polivalenta și să arătăm că Brăila trăiește prin handbal!”, este mesajul transmis brăilenilor de conducerea clubului brăilean
În acest weekend începe ediția 2025-2026 a Ligii Florilor, competiție care reunește la start doar 12 echipe.
Etapa inaugurală a acestei ediții de campionat programează sâmbătă, 30 august, cinci partide, ultimul meci al etapei, cel din Polivalenta brăileană, HC Dunărea – SCM Râmnicu Vâlcea, fiind programat pentru duminică, 31 august, de la ora 17:30. Partida poate fi urmărită în direct și pe Pro Arena.
În sezonul precedent, fiecare formație și-a valorificat avantajul terenului propriu. În tur cele două combatante s-au întâlnit tot în prima rundă, la Râmnicu Vâlcea, iar partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, 38-35.
În retur, în Polivalentă, HC Dunărea a câștigat cu 31-24.
Suporterii pot decide câștigătoarea, astfel că duminică, având aportul publicului, formația brăileană poate începe cu dreptul noua ediție de campionat.
“Începe Liga Florilor MOL!
Pregătirea s-a terminat, acum începe lupta adevărată. Nu putem face asta fără VOI!
Suporterii sunt al 8-lea jucător.
HC Dunărea Brăila - SCM Râmnicu Vâlcea
Duminică, 31 august 2025
la Polivalentă Brăila
Ora 17:30
Pro Arena
Biletele vor fi disponibile online pe www.eventim.ro și la casieria Sălii Polivalente începând de joi, 28 august 2025, ora 9:00
Bilete:
20 lei – adulți
5 lei – copii între 5 și 14 ani
gratuit – copii sub 5 ani (fără loc pe scaun)
Accesul spectatorilor în Sala Polivalentă Brăila se va face începând cu ora 16:00, cu respectarea regulamentului oficial.
Vă rugăm să consultați regulamentul de acces:
https://dunareabraila.ro/.../informatii.../regulament-acces/
Hai să umplem Polivalenta și să arătăm că Brăila trăiește prin handbal!
Hai, Dunărea! Hai, Brăila!
#GoPanthers #DunăreaBrăila
Alb albastră e inima noastră!”, este mesajul conducerii clubului pentru brăileni.
Etapa inaugurală a Ligii Florilor, ediția 2025-2026 programează meciurile:
HC Dunărea Brăila - SCM Râmnicu Vâlcea
Rapid București – CSM Slatina
CSM București - Minaur Baia Mare
SCM Universitatea Craiova - CSM Târgu Jiu
Gloria Bistrița - HC Zalău
Corona Brașov - CSM Galați