A început amenajarea sensului giratoriu de la Trei Movile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A început amenajarea sensului giratoriu de la Trei Movile

• deocamdată se pun pe poziţie stâlpii de iluminat şi se supralărgeşte drumul • execuţia insulei din mijlocul intersecţiei va demara abia după ce se va obţine un ultim aviz din partea Ministerului Transporturilor • per total, lucrarea ar trebui să fie gata în cel mult o lună • în ceea ce priveşte sensul giratoriu de la intrarea în staţiunea Lacu Sărat, abia acum se derulează procedura de autorizare, şantierul urmând a fi deschis după ce va fi finalizat cel de la Trei Movile

 

După o foarte lungă întârziere, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început, de ieri, lucrările la sensul giratoriu de la Trei Movile, locul unde s-au produs zeci de incidente în trafic după montarea separatoarelor de sens de pe DN 21 Brăila - Slobozia. După cum se ştie, parapeţii de beton amplasaţi, în octombrie 2016, pe mijlocul şoselei, din satul Vărsătura până la podul de la intrarea în satul Albina, au iscat un întreg scandal care şi în prezent este la fel de intens. Primii revoltaţi au fost locuitorii din Vărsătura, care s-au văzut obligaţi, dintr-o dată, să ocolească tocmai pe la Trei Movile pentru a putea vira la stânga. Nemulţumiri există în continuare şi din partea agenţilor economici cu puncte de lucru pe platforma industrială a fostului combinat de la Chiscani, ale căror utilaje trebuie să ocolească mai mulţi kilometri pentru a putea intra la bază. Cei mai aprigi contestatari ai separatoarelor de sens rămân însă şoferii de toate categoriile care tranzitează zona şi care se văd puşi în situaţia de a-şi risca viaţa atunci când vor să întoarcă, pentru că nu există sensuri giratorii, nici la intrarea în staţiunea Lacu Sărat, nici la intersecţia cu Drumul Comunal 8, înspre Chiscani. Lipsa acestor sensuri giratorii a fost intens criticată inclusiv de politicienii brăileni, care acuză CNAIR că pune în pericol participanţii la trafic. Recent, parlamentarul liberal Vasile Varga a comentat pe marginea acestui subiect, exprimându-şi consternarea că nici la opt luni de când s-au montat separatoarele de sens nu au fost amenajate sensuri giratorii, la Trei Movile şi la intrarea în staţiunea Lacu Sărat. „Pe18 octombrie 2016 a avut loc la sediul Primăriei Chiscani o întâlnire de lucru în care s-a stabilit că trebuie să se construiască două sensuri giratorii. Nici astăzi nu s-a construit nimic!”, spunea Varga în urmă cu câteva zile. Acesta a mai precizat că, din informaţiile pe care le are, nu a existat o autorizaţie de construcţie pentru montarea separatoarelor de sens pe DN 21, deci această lucrare s-a făcut ilegal.

 

Birocraţie mare!

Astfel de declaraţii politice s-au tot făcut, din octombrie până în prezent, iar într-un final se pare că cine trebuia să le audă le-a auzit. De ieri, în intersecţia de la Trei Movile şi-a făcut apariţia o echipă de lucru a firmei „Cricons” cu câteva utilaje, iar lucrările la sensul giratoriul au început. De fapt, este vorba doar de lucrările premergătoare, după cum ne-au explicat surse din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Brăila. Astfel, mai întâi sunt puşi pe poziţie stâlpii de iluminat şi se supralărgesc drumurile care se intersectează. Amenajarea insulei din centrul intersecţiei va începe abia după ce va fi eliberat un ultim aviz din partea Ministerului Transporturilor. Documentaţia necesară pentru solicitarea respectivului aviz mai trebuie completată cu un acord notarial semnat de unul dintre proprietarii terenurilor agricole învecinate cu şoseaua. De altfel, atât reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale cât şi cei de la Primăria Chiscani spun că procedurile birocratice extrem de stufoase sunt de vină pentru întârzierea atât de mare a lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu. „Eu vin din mediul privat şi vă mărturisesc că sunt consternat de birocraţia pe care trebuie să o parcurgi înainte de orice investiţie. Avize peste avize, autorizaţii, acte... Din cauza asta apar întârzieri de luni de zile la fiecare proiect!”, ne-a declarat Costică Cojea, noul primar al comunei Chiscani. Acesta este, totuşi, mulţumit că, în sfârşit, au început lucrările la sensul giratoriu şi spune că, din informaţiile pe care le are, obiectivul ar trebui finalizat în trei săptămâni, maxim o lună.

În ceea ce priveşte sensul giratoriu de la intrarea în staţiunea Lacu Sărat, primarul Cojea afirmă că procedura de obţinere a avizelor necesare este în derulare. „Am început să depunem hârtiile. După toate demersurile făcute pentru giratoriul de la Trei Movile, am acumulat ceva experienţă şi ştiu mai bine ce am de făcut, aşa că sper să terminăm mai repede cu partea de autorizare. Oricum, lucrările la giratoriul de la staţiune nu pot începe până când nu va fi gata cel de la Trei Movile”, ne-a mai declarat primarul Chiscaniului.

Execuţia giratoriului aflat acum în lucru este asigurată de firma gălăţeană „Cricons” SRL, „sora geamănă” a „Tancrad” SRL, cu care împarte aceiaşi patroni. După cum ne-au explicat cei de la Drumuri Naţionale, lucrarea nu a fost atribuită prin licitaţie, ci se derulează în cadrul unui contract multianual de întreţinere a drumurilor pe perioada verii, încheiat de „Cricons” Galaţi cu Regionala Drumuri Naţionale Constanţa.

Pe parcursul derulării şantierului, traficul auto nu va fi complet oprit ci doar restricţionat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro