A început Campionatul Naţional de Autoslalom | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A început Campionatul Naţional de Autoslalom

• în prima etapă, la Slobozia, brăilenii şi bucureştenii şi-au împărţit victoriile • brăilenii Daniel Crăciun şi Valentin Nemţanu, lideri la clasele 1 respectiv 3 • “A fost o cursă reuşită”, spune Valentin Nemţanu, organizatorul competiţiei

 

Sâmbăta trecută, la Slobozia, pe aleile parcului Industrial, pe un traseu asfaltat cu lungimea de peste 1400 m, cu 16 viraje diferite, unele de viteză şi abilitate pentru piloţi, a debutat ediţia 2020 a Campionatului Naţional de Autoslalom al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS). La startul competiţiei organizate de Hobby Auto Spot Brăila, s-au aliniat 16 dintre cei 17 automobilişti înscrişi în concurs, iar arbitrajul a fost asigurat de brăileni.

S-a concurat la patru clase de capacitate cilindrică iar brăilenii şi bucureştenii şi-au împărţit în mod egal victoriile, câte două de fiecare.

La Clasa 1, motoare cu capacitatea cilindrică până la 1400 cmc s-a impus brăileanul Daniel Crăciun de la Motor Sport Club care a concurat pe un VW Polo, acesta fiind urmat pe podiumul etapei de Gabriel Solca, pe Tico şi Cristian Bosoi, pe Peugeot 206, ambii de la Hobby Auto Sport Brăila.

Clasa 2 a fost câştigată de Marian Oancea din Bucureşti pe Honda Civic, cel care a realizat şi recordul zilei pe pista amenajată la Slobozia. La această clasă, podiumul a fost ocupat în întregime de piloţi bucureşteni, Adrian Oprea respectiv Emil Dobre.

Preşedintele clubului Hobby Autosport Brăila, Valentin Nemţanu, a câştigat clasa 3. Brăileanul, care a concurat pe un Opel Corsa C, a fost urmat de colegii săi de club, Ionel Constantin, pe un Audi S4, respectiv Alexandru Ivan, pe Opel Calibra.

Clasa 4 a fost câştigată de Andrei Petrescu din Bucureşti care a concurat pe un Seat Leon turbo, acesta fiind urmat în clasament de ialomoţeanul Octavian Ianc pe un BMW 328 şi Dana Covalschi, Hobby Auto Sport Brăila, pe Audi S4.  “Interesant că aici departajarea locurilor pentru podium s-a făcut pe distanţa a 9 zecimi între ei”, a explicat Valentin Nemţanu.

Sursa citată a spus că, deşi piloţii nu au putut luni de zile să se pregătească în regim de concurs, competiţia de la Slobozia a fost una reuşită.

“Respectând măsurile recomandate de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii privind  protecţia persoanelor împotriva contaminării cu COVID  19, şi sub directa supraveghere a agenţilor de la jandarmerie şi poliţia locală, sambăta trecută am deschis sezonul oficial de Autoslalom. Mă refer la etapa Campionatului Naţional de Autosalom al FRAS pe 2020. 

Am consemnat un abandon tehnic pentru Gabriel Stoica, pe care l-a trădat calculatorul maşinii Renault Megane. De asemenea laudabil a fost efortul brăleanului Eugen Ercuţă, care a concurat pe o... Dacia 1410, propulsată cu  motor Renault 1,7 şi căruia, după 4 manşe, la sosire în parc i s-a spart cutia de viteze, mulţumimdu-se cu o medalie pentru efortul depus. Ca o concluzie, pot spune că a fost o cursă reuşită, cu evenimente mecanice, fără probleme pentru piloţi, fără incidente, dar o cursă interesantă, spectaculoasă, apreciată, cu câştigători şi abandonuri tehnice. Pentru prima dată cele două cluburi de automobilism din Brăila au prezentat la start 4, respectiv 5 piloţi şi 2 juniori, Bosoi şi Solca, ceea ce ne face să gândim că mergem pe un trend ascendent, în noile condiţii cu şi după pandemie. Următoarea etapă este programată la Brăila, în august, dar ea va avea loc sau nu, în funcţie de evoluţia sănătăţii populaţiei în luna iulie”, ne-a declarat Valentin Nemţanu, preşedintele clubului Hobby Auto Sport Brăila, organizatorul Campionatului Naţional de Autosalom.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro