Început de an promițător pentru atleții de la LPS Brăila și CSM Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Început de an promițător pentru atleții de la LPS Brăila și CSM Brăila

Sportivii celor două cluburi brăilene au avut evoluții bune la “Cupa Bistriței” și prima etapă a Campionatului Național pentru seniori, tineret și juniori I.

 

Sala de atletism din Bacău a găzduit, weekend-ul trecut, cea de-a 36-a ediție a deja tradiționalei, “Cupa Bistriței” și prima etapă a Campionatului Național de atletism pentru seniori, tineret și juniori I.

La primul concurs din 2021, sportivii de la LPS Brăila au participat numai la proba de garduri și au obținut rezultate bune. Andreea Mocanu a fost foarte aproape de recordul național la 60 m garduri, junioare III. Timpul realizat în serii de atleta pregătită de profesorul Florinel Ilie, a fost 8:76 secunde, recordul național la această categorie de vârstă fiind 8:69 secunde.

“Noi am mers duminică la Bacău în ziua în care am concurat, dacă plecam de sâmbătă probabil că Mocanu putea stabili un nou record național de junioare III. Ea poate realiza acest obiectiv la naționalele de sală”, a precizat profesoara Sica Lazăr.

La Bacău, Andreea Mocanu a câștigat proba de 60 m garduri junioare III, aceeași performanță fiind realizată, la junioare II de către Denisa Balaban, de la grupa profesorului Fănel Ionescu. Cu un nou record personal, 8:10 secunde, Darius Techiu a trecut primul linia de sosire la 60 m garduri, juniori II, acesta fiind urmat de un alt brăilean, Lucian Sâmpetru. La juniori I, primii trei clasați au fost brăileni. Cursa a fost câștigată de Robert Simion de la LPS Brăila, acesta fiind urmat de Alexandru Șendrea de la CSM Brăila și Robert Hariga de la LPS Brăila, sportivii de la LPS fiind pregătiți de profesoara Sica Lazăr. La juniori III, primul loc și al treilea au revenit atleților de la LPS Brăila, Cosmin Pitulice, respectiv David Gheosu.

La acest concurs, la seniori, Alexandru Iconaru s-a clasat pe locul al treilea la 60 m garduri.

Primii trei sportivi care au participat la Cupa Bistriței au primit diplome și medalii.

“Organizarea a fost ireproșabilă la Bacău. Pentru primul concurs din acest an consider că a fost foarte bine, suntem mulțumiți de evoluția tuturor copiilor care au făcut deplasarea, toți au fost medaliați. Așa că perspectiva pentru sezonul oficial de sală 2021 este promițătoare. Acum următorul obiectiv pentru noi ar fi calificarea lui Simion la Balcaniada de la Sofia care va avea loc pe 13 februarie”, ne-a declarat profesoara Sica Lazăr.

Rezultate la fel de bune la Bacău au obținut și atleții de la CSM Brăila. Alexandru Șendrea, de la grupa profesoarei Irina Roată, s-a clasat pe locul secund în proba de 60 m garduri, juniori I, iar colega sa de grupă, Ștefania Coteș, a ocupat poziția a treia la 60 m plat, junioare III.

Ștefan Lîlă la juniori II și Robert Bălin la juniori III, ambii de la grupa profesoarei Anamaria Codreanu, s-au clasat pe locul al treilea la 60 m garduri, aceeași performanță fiind realizată la junioare III, de colega lor de grupă, Bianca Bratosin. Evoluții promițătoare au mai avut Denis Neacșu, Sebastian Băjănică și Safira Brabu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro