În prima etapă a sezonului 2024-2025 formația brăileană joacă la Viitorul Onești, fosta Viitorul Curița. Urmează un meci pe teren propriu cu Aerostar Bacău și o deplasare la nou promovata CSM Adjud. Doi nigerieni au semnat luni, 19 august, cu formația brăileană, atacantul Leo Ezekiel și fundașul central Godwin Festus. Mendez și-a dat acordul să revină la echipa fanion a orașului Brăila.
Marți, la sediul Federației Române de Fotbal (FRF) s-a stabilit țintarul meciurilor din Liga a III-a, ediția 2024-2025, eșalon în care județul Brăila mai are doar o singură echipă, Dacia Unirea Brăila.
Conform tragerii la sorți, formația brăileană pregătită de Marian Samuilă și Adrian Baldovin, are un start dificil. Dacia Unirea joacă în prima etapă la Viitorul Onești, fosta Viitorul Curița, în runda a doua urmează un meci pe teren propriu cu Aerostar Bacău, apoi o deplasare la nou promovata CSM Adjud.
“Avem un început greu de campionat. În etapa inaugurală a turului mergem la Viitorul Onești. Este o adversară dificilă pentru că are în componență jucători valoroși. Pe de altă parte, toate echipele din Seria a II-a, una foarte echilibrată în opinia mea, vor să pășească cu dreptul în noua ediție de campionat. Din câte știu, toate adversarele noastre s-au întărit, va fi un campionat puternic. Eu consider că ne-am pregătit în vederea participării în Liga a III-a și mergem să câștigăm un punct sau 3 puncte la Onești”, ne-a declarat antrenorul Marian Samuilă.
Dacia Unirea s-a întărit pe ultima sută de metri
Luni după-amiază, Dacia Unirea a semnat cu doi jucători din Nigeria, Leo Ezekiel, atacant și cu Godwin Festus, fundaș central. De asemenea, președintele clubului Dacia Unirea, Vasile Popa, ne-a precizat că la Brăila va reveni zilele acestea și fostul jucător, Mendez.
Din Seria a II-a a Ligii a III-a fac parte echipele: CSM Adjud, Unirea Braniștea, Sporting Liești, CSM Râmnicu Sărat, Dacia Unirea Brăila, Viitorul Onești, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, KSE Târgu Secuiesc, Aerostar Bacău, Voința Limpeziș.
Programul meciurilor Daciei Unirea - Seria a II-a:
Etapa 1: Viitorul Onești – Dacia Unirea Brăila
Etapa a 2-a: Dacia Unirea Brăila – Aerostar Bacău
Etapa a 3-a: CSM Adjud – Dacia Unirea Brăila
Etapa a 4-a: Dacia Unirea Brăila – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2
Etapa a 5-a: Unirea Braniștea – Dacia Unirea Brăila
Etapa a 6-a: Dacia Unirea Brăila – Sporting Liești
Etapa a 7-a: KSE Tg. Secuiesc – Dacia Unirea Brăila
Etapa a 8-a: Dacia Unirea Brăila – Voința Limpeziș
Etapa a 9-a: CSM Râmnicu Sărat - Dacia Unirea Brăila.