Critica, atunci când e făcută cu bună credință, are un rol valoros. Ba mai mult, atunci când este formulată argumentat, documentat și cu scopul de a aduce îmbunătățiri, poate contribui la creșterea ta ca individ sau a muncii și acțiunilor tale. E valabil și la nivel de companie, comunitate ori societate, și chiar poate avea o influență pozitivă asupra calității produselor ori serviciilor oferite, asupra deciziilor.
Evident, critica, oricât de constructivă și sănătoasă ar fi, nu e ușor de acceptat. Ego-ul și orgoliul ne pun imediat în defensivă. Nu mai spun cât de dureros este atunci când o percepem ca nedreaptă sau incorectă sau cât de exigentă ni se pare dacă înțelegem totuși că am greșit, dar înțelegerea aceasta ne scoate din zona de confort.
Dar... la urma urmei, toți greșim, nimeni nu este perfect sau atoateștiutor și câte un duș rece nu este neapărat o judecată fără drept de apel.
Există însă o categorie de oameni care par să fi dezvoltat o abilitate excepțională în a critica și a găsi defecte în tot și-n toate. Acești oameni, adevărați "cârcotași de serviciu", sunt mereu în căutare de imperfecțiuni și greșeli. Par efectiv să aibă o abilitate de a găsi nod în papură în orice situație. Ei pot găsi mereu ceva de obiectat și nu ezită să-și exprime opinia negativă în mod deschis. Deși, în multe cazuri, nu cunosc îndeajuns subiectul sau problema, nu propun soluții și nu se implică în vreun fel pentru a remedia sau aduce îmbunătățiri.
De ce am ales să scriu tocmai astăzi pe acest subiect? Pentru că, realizez, cu fiecare zi ce trece și întâmplare importantă, cât de absurd devine totul și cât de periculoasă este calea pe care tot mai mulți dintre noi se lasă conduși în mediul virtual. Sub protecția anonimatului sau a unui pseudonim, tot mai mulți își dau frâu liber emoțiilor și frustrărilor, reușind tot mai greu să-și controleze cuvintele. Mediul virtual devine tot mai toxic, iar asta chiar nu face bine nimănui. Nu mai există înțelegere, empatie, responsabilitate, parcă nimeni nu se mai gândește și la impactul cuvintelor. Iar în absența relațiilor directe ori contactului fizic, totul parcă devine mai tăios, mai dur. Negativismul parcă devine cronic, iar asta este dăunător și, cel puțin pentru mine, deja obositor.
În noianul de crize, conflicte și ambiguități, viața devine o experiență din ce în ce mai plină de provocări, iar cu ritmul tot mai alert și schimbările rapide, aceste provocări par a crește în intensitate și complexitate. Suntem expuși la o avalanșă de informații, alegeri și decizii de luat, iar în această realitate, devine tot mai important să fim mai înțelepți. În loc să ne limităm doar la a critica, la a da curs frustrărilor și stresului, în loc să ne concentrăm doar asupra identificării problemelor, putem alege echilibrul și găsirea de soluții. În loc să ne lăsăm influențați și să recurgem doar la critica distructivă, deseori doar preluată, netrecută și prin filtrul propriu, cred că este mai sănătos să cernem cu propria minte, cu propriile valori, să ne așezăm în papucii celuilalt și să încercăm să promovăm dialogul deschis și respectuos. Iar asta cu siguranță ne-ar face bine și nouă, dar și celor alături de care conviețuim, cu precădere în mediul virtual.
Categoric, 40 – 50 de ani în care critica la români nu a depășit nivelul de șușanea, o astfel de atitudine și o astfel de raportare la ea poate fi cumva explicabilă. Însă, pentru Dumnezeu!, trăim în democrație de mai bine de 30. Oare nu e cazul să ne schimbăm și gândirea, nu doar mobila, autoturismul și mașina de spălat!?...
