Cu fiecare ediție, ”Brăila Culturală” a fost și va fi un proiect care, sperăm noi, va disipa până la dispariția totală, un văl întunecat, nedrept întins pe fața unui oraș cu o istorie captivantă. Obiceiuri ale minorităților care populează de secole aceste meleaguri, legende, unele de-a dreptul înfiorătoare, care au circulat și unele s-au ”aciuat” în cărți, clădiri încărcate de istorie, unele abandonate, jigărite și uitate, altele cu o frumusețe proaspătă, încântătoare, falnice... Ce ne dorim, de fapt? Puțină iubire pentru acest oraș care a fost, este și va fi. Altfel! Oamenii sunt altfel, urmare amestecului atâtor nații, atâtor credințe. Brăila se dezvoltă în felul ei, în ritmul ei. Doar dacă nu vrei nu vezi progresele! Doar dacă îți pui ochelari de cal și mergi pe străzi fără să te uiți în dreapta sau în stânga, nu vezi schimbarea! Doar dacă ești atât de ipocrit încât ”scuipi” într-o parte și-n alta cu superioritate, când de fapt ești nemulțumit în sinea ta, că în primul rând TU ai rămas înțepenit.
Pe vremea lui Ceaușescu, de multe ori m-am confruntat cu o reacție respingătoare când spuneam că sunt din Brăila. Și atunci adăugam repede că m-am născut în Făurei. Brăilenii erau considerați răi, poate cei mai răi din țară, nu neapărat pentru că erau catalogați drept cuțitari, cât mai ales pentru perpetuarea la nivel de normă în comunitatea brăileană a bătrânului proverb: Să moară și capra vecinului! Această hatereală ridicată la rang de ”critică” ne urmărește mai nou pe rețelele sociale. Știu, în zilele noastre patriotismul național ca și cel local constituie ceva anacronic, retrograd... Dimpotrivă, veșnica nemulțumire exprimată cât mai ”colorat” și de multe ori incorect gramatical- apropo, nici Gramatica nu mai e ce-a fost – reprezintă trendul.
Ei bine, eu cred că ritmul în care se dezvoltă o comună, un oraș, un județ se datorează în primul rând comunității. Oamenii sunt cei care învârt roțile civilizației! Comunitatea dă tonul! În fond, asta înseamnă dezvoltare: un grad înalt de civilizație. Dacă astăzi se termină reabilitarea unei clădiri istorice, iar mâine e plină de grafitti, ce-ar mai fi de comentat? Și este doar un exemplu, dar sunt multe, prea multe care exprimă nepăsarea pentru ce-i frumos, pentru ce merită prețuit. Bun, acceptăm și nepăsarea asta a concitadinilor noștri! Este oricum preferabilă ”haterelii”! Dar ce-ar fi dacă am începe să vedem din ce în ce mai mulți dintre noi jumătatea plină a paharului? Și să ne bucurăm de ce vedem, să ne bucurăm de Brăila? Așa cum este, așa cum suntem noi!
