Şase tei frumoşi, puşi la pământ pe bulevardul Independenţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şase tei frumoşi, puşi la pământ pe bulevardul Independenţei

• conducerea “Seroplant” spune că arborii ar fi prezentat risc de prăbuşire şi că acţiunea de doborâre s-a făcut chiar la cererea locatarilor blocurilor din apropiere • ieri, însă, câteva persoane au protestat la faţa locului, după ce teii au fost tăiaţi • nemulţumiţii spuneau că arborii erau perfect sănătoşi şi că doborârea lor a fost un abuz

 

Echipele de lucru ale Serviciului “Seroplant” din cadrul Primăriei Brăila au doborât şase tei de pe bulevardul Independenţei, tronsonul cuprins între Calea Călăraşilor şi strada Şcolilor, spre profunda nemulţumire a unor locatari ai blocurilor învecinate. Aceştia spun că arborii erau sănătoşi şi nu ar fi trebuit tăiaţi de tot ci doar toaletaţi, în cazul în care s-ar fi considerat că există riscul de rupere a unor crengi. Conducerea “Seroplant” afirmă, însă, că acţiunea s-a făcut chiar la cererea Asociaţiei de Proprietari de la blocul învecinat. “Exista cerere pentru tăierea acestor arbori încă de anul trecut. Comisia constituită în cadrul Primăriei Brăila a făcut verificări la faţa locului şi şi-a dat acceptul pentru tăiere. Anul trecut nu am reuşit să punem operaţiunea în practică, din cauza programului foarte încărcat al echipelor de lucru, însă zilele trecute am primit o nouă solicitare de la asociaţia de proprietari, care a insistat ca teii respectivi să fie tăiaţi, drept pentru care am demarat acţiunea”, ne-a declarat Ligia Drăgan, directorul “Seroplant” Brăila. Aceasta a subliniat că fără avizul comisiei Primăriei nu s-ar fi procedat la doborârea acelor arbori, despre care chiar locatarii blocurilor învecinate s-au plâns că ar prezenta risc de prăbuşire. 

Din câte se pare, însă, locatarii sunt împărţiţi în tabere pro şi contra tăiere. Ieri, după ce teii au fost doborâţi, câteva persoane au protestat la faţa locului, exprimându-şi indignarea faţă de acţiunea celor de la “Seroplant”. “Nu ar fi trebuit tăiaţi toţi pentru că, dacă vă uitaţi la trunchiurile lor sunt perfect sănătoase. Doar unul avea scorbură pe interior, însă ceilalţi erau întregi, nu aveau nicio problemă. Dacă ar fi fost toaletaţi, în aşa fel încât să li se mai uşureze coronamentul, ar fi mai trăit fără probleme cel puţin 10 ani. Eu nu înţeleg cum se iau deciziile astea de doborâre a arborilor. A venit cineva de la Primărie, s-a uitat la ei şi a zis că, gata, trebuie tăiaţi... Dar ce, persoana respectivă are laseri în loc de ochi, de a fost atât de sigură că copacii sunt găunoşi pe interior şi trebuie puşi la pământ?! E o mare prostie ce s-a făcut. Teii ăştia ţineau umbră, miroseau frumos, dar pentru că aşa i s-a năzărit unui individ - că doar unul singur a făcut cerere la Primărie -, a trebuit să fie tăiaţi...”, ne-a spus unul dintre brăilenii nemulţumiţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro