Șapte înfrângeri în șapte meciuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șapte înfrângeri în șapte meciuri

• acesta este palmaresul Daciei Unirea în actualul sezon al Ligii a III-a • în runda a 7-a, formația brăileană a pierdut cu 3-1 la KSE Târgu Secuiesc • ocupă locul al 98-lea în acest eșalon

 

În etapa a 7-a a Ligii a III-a, Dacia Unirea Brăila a suferit cea de-a șaptea înfrângere. În acest moment, într-un clasament al cluburilor din Liga a III-a, Dacia Unirea se află pe locul al 98-lea. În acest eșalon, după 7 etape sunt patru echipe cu zero puncte, departajate de golaveraj: locul 97 - CSM Fetești (-14), locul 98 Dacia Unirea Brăila (-18), locul 99 – ACSM Codlea (- 21), locul 100 –  ASC Ciucaș Târlungeni (-22). Cu excepția echipei brăilene, toate celelalte echipe sunt din localități foarte mici, însă pare să nu fie nicio diferență între conducerea unei echipe care reprezintă unul dintre marile orașe ale țării și cele din orașe care sunt mai aproape de nivelul comunelor.

Din zvonurile care circulă în oraș, se pare că la Dacia Unirea există două tabere, una formată din brăileni, cealaltă din jucători străini. Un conflict mocnit, iar rezultatele sunt deocamdată dezastruoase. Nu că ar fi o problemă dacă Dacia Unirea va retrograda, pentru că FRF are nevoie de echipe și cu siguranță formația brăileană va fi invitată să participe și în campionatul următor al Ligii a III-a. Nici venirea lui Pânzaru nu reprezintă o garanție că echipa va intra pe un   făgaș normal, cel puțin docamdată

Revenind la etapa a 7-a, a fost una în care Dacia Unirea a fost învinsă în deplasare, cu 3-1, de KSE Târgu Secuiesc. Gazdele au condus cu 1-0, gol marcat de Nechita (min. 23), Eloh a restabilit egalitatea, 1-1, după ce a transformat un penalty, în minutul 25.

Nechita a marcat pentru 2-1 în minutul 54, iar ultimul gol al gazdelor, cel de 3-1, a fost înscris de Cranțe (min. 65).

Dacia Unirea: Ochiană – Eloh, Sava, Godwin, Will, Simion - Oniciu, Dragomir,  Koko, Ezekiel - Duțu.

Pe raportul de arbitraj au mai fost trecuți: Butunoiu, Boroditenco, Ghiță, Nichifor, Priboi, Bizeta, Luca.

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 7-a:

CSM Râmnicu Sărat - Unirea Braniștea 2-1

Aerostar Bacău - CSM Adjud 2-0

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 - Viitorul Onești 3-0

KSE Târgu Secuiesc - Dacia Unirea Brăila 3-1

Sporting Liești - Voința Limpeziș 4-0.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro