“Ștafeta viitorilor campioni” - ediția a XII-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Ștafeta viitorilor campioni” - ediția a XII-a

• la tradiționalul concurs atletic au participat 61 copii de la șase școli • “Scopul concursului a fost de selecție și descoperire de noi talente”, spune profesorul Florinel Ilie

 

Concurs de atletism devenit deja tradițional, care în acest an a ajuns la cea de a XII-a ediție, “Ștafeta viitorilor campioni”, a reunit la start 61 copii, de la șase școli din Brăila: “Vasile Alecsandri”, “I.L. Caragiale”, “Mihu Dragomir”, “Mihai Viteazul”, “Mihai Eminescu”, “Dimitrie Cantemir”.

Concursul organizat de profesorii de la catedra de atletism a LPS Brăila și Asociația Județeană de Atletism Brăila a început cu un traseu utilitar aplicativ. Au concurat câte cinci băieți și cinci fete.

La băieți, a câștigat ștafeta de la școala “Mihai Eminescu”, coordonată de profesoara Caterina Ilie. Componența ștafetei a fost următoarea: Matei Baldovin, Bogdan Oprișan, Darius Goliță, Luca Gavrilă, David Ciucă. Pe locul al doilea s-a clasat ștafeta școlii “Vasile Alecsandri”, coordonată de profesoara Mia Dimian, care i-a avut în componență pe Robert Olteanu, Gabriel Roșca, Raul Trandafir, Matei Lâlă, Ștefan Stanciu, iar pe locul al treilea ștafeta școlii “I.L. Caragiale” coordonată de profesorii Valeriu Rusu și Victor Șerban, formată din Cristian Ichim, David Dumitrache, Robert Drîngă, Eduard Mocanu, Denis Onoiu.

La fete, pe primele trei locuri s-au clasat ștafetele”: 1. “Mihai Eminescu” (componența: Maria Oprea, Izabela Damache, Antonia Badiu, Natalia Tabarac, Daria Dobrilă), 2. “Mihu Dragomir” (componența: Ioana Ștefănescu, Daria Ilie, Maria Preda, Eliza Balaban, Tina Popescu), 3. “Vasile Alecsandri” (componența: Adina Șerban, Antonia Ghionea, Melissa Petre, Daria Cocianu, Antonia Xlicliefor).

Concursul a cuprins și două probe individuale, 30 m plat și săritura în lungime de pe loc.

La 30 m plat și săritura în lungime de pe loc, la băieți s-a impus Bogdan Oprișan, iar la fete, tot în ambele probe, s-a impus Natalia Tabarac, ambii de la “Mihai Eminescu”.

“Scopul concursului a fost de selecție și descoperire de noi talente și consider că și-a atins scopul. Eu i-am cooptat în planul de pregătire pe Natalia Tabarac și pe Adina Șerban. Toți participanții au primit ciocolată, iar primii trei clasați au fost recompensați cu medalii și diplome”, ne-a declarat profesorul Florinel Ilie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro