“Capcane” la tot pasul pe strada Mihai Eminescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Capcane” la tot pasul pe strada Mihai Eminescu

• un cablu care atârna de pe clădiri, la intersecţia cu strada Petru Maior, îi incomoda vizibil pe trecători, vineri • situaţia dura de câteva zile şi nu se ştie când va fi rezolvată • Primăria spune că va interveni, “după ce se va îndrepta vremea”

 

Pe lângă starea jalnică a multora dintre clădirile de patrimoniu, zăpada ce stă să cadă de pe acoperişuri sau dalele care clămpăne pe trotuare, un alt aspect definitoriu pentru aspectul dezolant al străzii Mihai Eminescu - fosta stradă Regală a Brăilei - este dat de mănunchiurile de cabluri întinse pe faţade. Cabluri electrice, de internet sau de distribuţie TV sunt atârnate de-a valma de la un imobil la altul, de parcă ne-am afla într-o mahala de la periferia oraşului nu în plin centru istoric. Câteodată, un astfel de cablu se desprinde de la locul lui şi atârnă zile întregi într-o poziţie care îi incomodează pe trecători. O astfel de situaţie a apărut de vreo două zile la intersecţia străzii Mihai Eminescu cu strada Petru Maior, unde un cablu desprins de pe faţada sediului partidului de guvernământ ALDE şi a cabinetului senatorului Mihai Ruse atârnă pe diagonală, înspre Casa Corpului Didactic, obligându-i pe pietoni să se aplece pentru a trece pe sub el.

Situaţii similare, cu fire care atârnă de pe stâlpi sau de pe clădiri, se găsesc peste tot în oraş. Primăria încearcă încă din toamna anului trecut să pună ordine în acest domeniu dar deocamdată a reuşit doar parţial. Reamintim că, la un moment dat, administraţia locală a trimis adrese oficiale către posesorii de bannere publicitare dar şi către toţi operatorii de telefonie mobilă, internet sau cablu TV, somându-i să îndepărteze atât bannerele montate pe străzile principale cât şi toate cablurile rupte care atârnă pe domeniul public. “O parte dintre aceşti operatori s-au conformat, însă mai sunt situaţii încă nerezolvate. După ce se va îndrepta vremea, vom acţiona punctual acolo unde mai sunt cabluri atârnate. Acestea vor fi tăiate şi îndepărtate de pe domeniul public”, ne-a declarat viceprimarul Alexandru Jantea, precizând că se va acţiona inclusiv pe strada Mihai Eminescu, unde există acel cablu care afecta circulaţia pietonilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro