Mergi la conţinutul principal

“Erou pentru o zi” în Parcul Monument

sirene, veste antiglonț, misiuni contracronometru și provocări inteligente – toate acestea îi așteaptă pe brăileni, sâmbătă, 19 iulie, în Parcul Monument, unde cei mici pot deveni, pentru câteva ore, polițiști, pompieri, soldați sau jandarmi • activitatea interactivă „Erou pentru o zi – Polițist, Jandarm, Pompier, Marinar/Soldat/Ofițer”, parte din cea de-a V-a ediție a Școlii de Vară organizate de Forumul Tinerilor din România – Brăila, Brăila Youth Hub și Primăria Municipiului Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean este un eveniment unde joaca devine educație, iar curajul prinde contur în ochii copiilor

 

Sâmbătă, 19 iulie, Parcul Monument din Brăila se va transforma, între orele 17:00 și 20:00, într-un adevărat poligon al curajului și al responsabilității civice. Sub deviza „Erou pentru o zi – Polițist, Jandarm, Pompier, Marinar/Soldat/Ofițer”, copiii, tinerii, dar și părinții și bunicii vor avea ocazia unică de a pătrunde în culisele unora dintre cele mai importante instituții de ordine și siguranță publică din România.
Evenimentul face parte din cea de-a V-a ediție a Școlii de Vară organizate de Forumul Tinerilor din România – Brăila, Centrul de Tineret – Brăila Youth Hub și Primăria Municipiului Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean Brăila. Proiectul își propune să aducă mai aproape de comunitate activitățile esențiale ale poliției, jandarmeriei, pompierilor, marinei și armatei, într-o manieră educativă, interactivă și adaptată publicului tânăr.
Pe aleile Parcului Monument, instituțiile participante își vor amenaja standuri interactive unde cei prezenți vor putea adresa întrebări, atinge echipamente, urca în autospeciale și chiar învăța noțiuni de bază din tacticile și tehnicile folosite în misiunile reale.
Cum arată o zi din viața unui jandarm? Ce presupune pregătirea unui marinar? Ce face un pompier înainte de a intra într-o clădire în flăcări? Cum reacționează un ofițer în fața unui incident de urgență? La toate aceste întrebări, copiii și adolescenții vor primi răspunsuri direct de la profesioniști, oameni care își riscă zilnic viața pentru siguranța cetățenilor.

Cel mai așteptat moment: Marea Vânătoare de Comori (Treasure Hunt)
Ca în fiecare an, punctul culminant al serii va fi concursul Treasure Hunt, o competiție amuzantă, dar plină de provocări, care îmbină logica, orientarea și lucrul în echipă. Participanții – copii, adolescenți și familii – vor fi sprijiniți de reprezentanții instituțiilor în îndeplinirea sarcinilor, fiecare etapă testând cunoștințele acumulate, viteza de reacție și spiritul de observație. Indiciile vor fi ascunse în tot parcul, iar cei care reușesc să le descifreze și să ducă la bun sfârșit toate probele vor fi premiați cu diplome, medalii și – cel mai important – cu un plus de încredere în forțele proprii.


 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro