Mergi la conţinutul principal

“Ro-mâ-ni-a! Ro-mâ-ni-a! Ro-mâ-ni-a!” au scandat brăilenii pe stadionul Allianz Arena din Munchen

• tricolorii au răspuns cu un joc foarte bun și un scor categoric, 3-0, în disputa cu Ucraina • “Brăileanul nostru Florinel Coman a jucat foarte bine”

 

România, susținută din tribunele stadionului Allianz Arena din Munchen de peste 30.000 de români, a câștigat într-o manieră entuziasmantă, 3-0, meciul cu naționala Ucrainei, în condițiile în care, potrivit calculelor hârtiei, tricolorii noștri porneau cu șansa a doua.

Printre susținătorii jucătorilor pregătiți de Edi Iordănescu au fost și mulți brăileni.

Iar golul marcat de Nicolae Stanciu și evoluța sa pe ansamblu au atras atenția presei internaționale. Stadionul din Munchen are o capacitate de 75.024 de locuri iar la această partidă au asistat 61.591 de spectatori, cei mai mulți români, iar aportul acestora a fost unul decisiv în stabilirea rezultatului.

România – Ucraina, scor 3-0, după un meci în care tricolorii, cu un brăilean în teren în formula de start, Florinel Coman, și cu unul pe banca de rezerve, Bîrligea, au demonstrat o mare unitate de grup, la finalul căruia formația pregătită de Edi Iordănescu a bifat o victorie istorică, a doua la Campionatul European, la o distanță de 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), cu toate că porneau cu șansa a doua în această partidă.

Naționala Ucrainei a fost superioară la capitolul posesie a mingei însă fără realizări, cea a țării noastre cu un joc defensiv fără cusur, un pressing pe tot terenul, cu multe recuperări ale mingei și cu încercări de contraatac, ingredientele unei partide foarte bine gândite de Edi Iordănescu.

În minutul 8, după un contraatac periculos al României, brăileanul Florinel Coman a șutat pentru prima dată pe spațiul porții apărate de Lunin.

Momentul psihologic s-a petrecut în minutul 29, când Man i-a pasat lui Nicolae Stanciu iar “căpitanul” României a trimis mingea în vinclul porții apărate de Lunin și era 1-0 pentru tricolori. În minutul 39, Stanciu putea realiza “dubla”, mingea șutată de el din corner l-a depășit pe Lunin dar a lovit transversala.

Florinel Coman a ieși din nou în evidență în primul minut al părții secunde. În min. 52, pe contraatac, Răzvan Marin a dublat, 2-0, avantajul României. Purtată spre victorie de românii din tribună, formația pregătită de Edi Iordănescu a punctat din nou în minutul 57, prin Dennis Drăguș care a stabilit și scorul final, 3-0 pentru tricolori.

România a început meciul în formula: Fl. Niță - Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Drăguș, Coman.

Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș, Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Mihăilă, Pușcaț, Alibec, Bîrligea.

 

“Ro-mâ-ni-a! Ro-mâ-ni-a! Ro-mâ-ni-a!” au scandat brăilenii

La această partidă au asistat mai mulți brăileni, unul dintre grupuri fiind format de fotbaliști, majoritatea de la echipele de minifotbal. Printre aceștia și un jucător care a început fotbalul la Luceafărul Brăila, la fel ca Florinel Coman sau Daniel Bîrligea, Mădălin Calu care a urmat același traseu ca și colegii de la națională, transferându-se la Viitorul Constanța.

La câteva minute după finalul partidei, Mădălin Calu abia mai putea vorbi de emoție.

“A fost un moment unic în viața mea, care nu poate fi redat în cuvinte. O atmosferă senzațională, zeci de mii de români au cântat imnul României, iar jocul favoriților noștri a fost excelent din toate punctele de vedere. “Ro-mâ-ni-a! Ro-mâ-ni-a! Ro-mâ-ni-a!” am scandat 90 de minute și cred că spectatorii au avut un rol important. Noi am fost un grup de 25 prieteni din Brăila dar cred că numărul brăilenilor prezenți pe Allianz Arena din Munchen a fost mult mai mare. Am trăit la intensitate maximă acest meci, un cumul de sentimente care nu poate fi redat în cuvinte. Am avut și o poziție foarte bună din care s-a văzut perfect jocul din teren. Înainte de joc am dat mâna cu foștii colegi, Valentin Mihăilă și Florinel Coman. A fost o după-amiază care ne va rămâne întipărită în minte toată viața. Ce să spun? Ca fotbalist nu am avut atâtea emoții, câte am avut acum, ca spectator”, ne-a declarat Mădălin Calu, fostul fotbalist al Farului Constanța.

La fel de entuziasmat a fost și Silviu Crăciun, Silvana cum este cunoscut în fotbalul brăilean, un jucător care a plecat din Liga a V-a, la Sportul Chiscani în Liga a III-a.

 

Adrian Baldovin: “Unitatea de grup a fost atu-ul nostru”

“O surpriză plăcută. Aveam încredere în tricolori, în tactica abordată de Edi Iordănescu. S-a văzut spiritul de luptă, unitatea de grup a fost atu-ul nostru. Consider că prima repriză a fost una foarte bună, iar execuția lui Stanciu a tras echipa spre această spectaculoasă victorie. Este un adevărat lider. Așezarea în teren pe partea defensivă a fost foarte bine gândită de Iordănescu. Am văzut o dorință foarte mare de afirmare a jucătorilor noștri, nu pot remarca pe cineva în mod deosebit, toți s-au autodepășit. Dacă vom aborda cu aceeași seriozitate următoarele jocuri din grupă, cred că putem ajunge în optimi și, poate, cine știe, mai departe. Trebuie să fim însă foarte atenți la următorul joc. Belgia este o echipă rănită după înfrângerea cu Slovacia, va fi un joc foarte greu, dar eu sunt optimist”, ne-a declarat antrenorul brăilean Adrian Baldovin, fostă glorie a fotbalului brăilean. Adrian Baldovin are peste 328 de meciuri jucate în Divizia A, actuala Superligă, cu 9 goluri marcate. Are în palmares și 4 jocuri în Cupa UEFA cu Ceahlăul Piatra Neamț și cu Universitatea Craiova. Adrian Baldovin are trei selecții la naționala secundă a României, când antrenor era Stoichiță.

 

Ionel Iuga: “Brăileanul nostru Florinel Coman a jucat foarte bine”

“Eu am crezut în Edi Iordănescu, care a impus o disciplină, reguli, motivație, spirit de luptă. Am jucat în unsprezece, toți la aceeași intensitate. Suporterii au fost fabuloși, i-au împins de la spate pe tricolori. Ne mai bucurăm și noi, din când în când. Vedetele care au jucat în echipa Ucrainei nu s-au evidențiat în teren, ceea ce demonstrează că nu întotdeauna valoarea este cea decisivă. S-a văzut unitatea, forța grupului nostru, iar succesul mi-a produs o mare bucurie. Un sincer “bravo” și preparatorului fizic. A fost un meci reușit din toate punctele de vedere, iar scorul reflectă această afirmație. Brăileanul nostru, Florinel Coman, a jucat foarte bine, el a trimis primul șut pe spațiul porții și a făcut foarte bine și faza defensivă. Conform statisticii, el a alergat 6,68 km cât a jucat. Locul întâi în grupă ne obligă să jucăm la fel în continuare. Urmează un meci foarte dificil cu Belgia, care după această victorie ne privește altfel. Eu cred că vom obține un rezultat pozitiv”, ne-a declarat Ionel Iuga.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro