• ieri, membrii Comunităţii Evreilor din Brăila şi reprezentanţii autorităţilor locale au depus coroane de flori în memoria celor ucişi în Holocaust
Ca în fiecare an, ziua de 9 octombrie - “Ziua Holocaustului”, a fost marcată printr-o serie de manifestări şi la Brăila. Ieri, în jurul orei 10.00, la Cimitirul Evreiesc de pe strada Zambilelor, membrii Comunităţii Evreilor din Brăila au depus jerbe de flori în memoria fraţilor lor ucişi în Holocaust (“Yom Ha'Shoah”). De asemenea, la ceremonie au fost prezenţi şi reprezentanţii Primăriei Brăila, Consiliului Judeţean, Instituţiei Prefectului, Garnizoanei Brăila şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură.
Tot ieri, la Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci” a avut loc o manifestare organizată de Muzeul Brăilei “Carol I” în colaborare cu instituţia de învăţământ, coordonatori fiind dr. Adrian Trifan, cercetător la secţia “Istorie” a Muzeului Brăilei “Carol I”, Alina Vlad, profesor la Colegiul “Murgoci” şi dr. Ştefan Aftodor, profesor Şcoala “F. Neagu”.
“Ziua Holocaustului” a fost instituită în anul 2004, la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Fără a putea stabili numărul exact al victimelor, Comisia apreciază că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni, la care se adaugă şi aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord şi alţi 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa.