”Ce încredere să mai ai în Jandarmerie când trimite o întreagă divizie dacă un măscărici de la o televiziune e deranjat de zgomotul motocicletelor?” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

”Ce încredere să mai ai în Jandarmerie când trimite o întreagă divizie dacă un măscărici de la o televiziune e deranjat de zgomotul motocicletelor?”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, odată cu cererea demisiei şefului Jandarmeriei, că această instituţie a statului nu mai poate prezenta încredere dacă pe de o parte lasă să fie bătuţi jurnalişti şi pe de altă parte trimite "o întreagă divizie dacă un măscărici de la o televiziune este deranjat de zgomotul motocicletelor".
"Este clar că acolo (n.r. la Jandarmerie) ne aflăm în faţa unui fenomen de obedienţă excesivă faţă de orice înseamnă PSD, de la un măscărici de la o televiziune până la manifestaţii, lovirea ziariştilor, neasigurarea securităţii manifestaţiilor atunci când este în favoarea puterii sunt elemente care ne arată că această instituţie a cedat şi ea este o instituţie esenţială în păstrarea ordinii şi în asigurarea bunei desfăşurări a procesului electoral", a spus Băsescu în timpul declaraţiei de presă susţinute la Cotroceni.
El a întrebat ce încredere mai poate prezenta Jandarmeria "când lasă să fie bătuţi ziarişti de la mass-media care nu sunt favorabile puterii (...) şi când se duc cu o întreagă divizie dacă un măscărici de la o televiziune este deranjat de zgomotul motocicletelor".
"Ce încredere să mai avem în Jandarmerie? Şi o spune şeful statului. Ce încredere să mai avem în Jandarmerie când lasă să fie bătuţi ziarişti de la mass-media care nu sunt favorabile puterii sau i se pare puterii a nu-i fi favorabile şi când se duc cu o întreagă divizie dacă un măscărici de la o televiziune este deranjat de zgomotul motocicletelor, dar măscăriciul fiind un suporter al lui Ponta? Ce încredere putem avea în această instituţie? Public, cer demisia sau demiterea imediată a comandantului Jandarmeriei", a mai spus Băsescu.
Preşedintele a făcut referire la o serie de incidente petrecute la sfârşitul lunii august în timpul emisiunii lui Mircea Badea de la Antena 3. Mai mulţi motociclişti s-au plimbat pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti în timp ce Mircea Badea prezenta emisiunea "În Gura Presei" afară, în faţa sediului postului TV. Pentru a evita un eventual conflict, mai mulţi jandarmi au fost prezenţi în apropierea moderatorului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro