”Smardoiul” cu două victime din Bărăganu. Și-a lovit o victimă cu lopata în cap, iar pe cealaltă a atacat-o cu cuțitul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

”Smardoiul” cu două victime din Bărăganu. Și-a lovit o victimă cu lopata în cap, iar pe cealaltă a atacat-o cu cuțitul

La data de 9 august, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au propus judecătorului din cadrul Judecătoriei Făurei luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violenţă în familie şi distrugere.

Potrivit procurorilor, s-a reţinut că, la data de 7 august, în jurul orei 22.15, în timp ce se afla pe o stradă din comuna  Bărăganu, judeţul Brăila, inculpatul a agresat fizic două persoane. Primei persoane vătămate i-a aplicat lovituri cu o lopată în zona capului şi a membrelor inferioare, acţiuni care au produs leziuni traumatice care necesită 75-80 zile de îngrijiri medicale , fără punerea în primejdie a vieţii victimei.

Celei de-a doua persoane vătămate, inculpatul i-a aplicat lovituri cu cuţitul în zona membrelor superioare şi inferioare, astfel a produs leziuni traumatice ce au necesitat 8-10 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii victimei.

În aceleaşi împrejurări, inculpatul a produs distrugeri unui vehicul prin înţeparea cu cuţitul a pneului din partea dreaptă faţă.

Propunerea formulată de procuror a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Făurei care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Soluţia Judecătoriei Făurei, postată pe site-un instanţei: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului R.E.M. (n.r. - R. Eugen Marius – nume postat pe site instanţă) cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violenţă în familie şi distrugere, prevăzută de art.253 al.1 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.08.2024 şi până la data de 07.09.2024, inclusiv. Se comunică măsura arestării preventive locului de deţinere – Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Brăila. Cu drept de contestaţie”.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro