- fondurile pe agricultură să nu fie condiționate pe anumite jaloane și ținte pe care le vrea Comisia Europeană, asta vor fermierii noștri • ministrul Agriculturii, Florin Ionuț Barbu, a venit miercuri în Brăila, alături de mai mulți directori din domeniu printre care și Elena Daniela Rebeca, director general în cadrul Ministerului de resort • Barbu a vizitat o serie de obiective în Județul Brăila, alături de autoritățile locale, și apoi s-a întâlnit cu fermierii brăileni în Sala Mare a Palatului Administrativ • cu această ocazie, Barbu a acordat un interviu în exclusivitate cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei” • «În infrastructura de irigații din Județul Brăila s-au investit 1,1 miliarde euro», a punctat ministrul • din aceeași sursă am aflat că Ordonanța privind plafonarea adaosului comercial (în cazul alimentelor de bază) a fost prelungită până pe 30 septembrie, când urmează să fie noi discuții la nivelul Guvernului • ”în perioada următoare avem în implementare peste 2 miliarde euro, investiții în procesare”, a mai anunțat ministrul
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu, a venit miercuri-dimineață în Brăila într-o vizită oficială în cadrul căreia a vizitat o serie de obiective și apoi a participat la o întâlnire cu fermierii. Înainte, acesta a făcut o vizită similară și în județul Galați. Barbu a fost însoțit de mai mulți directori importanți în domeniu, printre care și Elena Daniela Rebeca, director general în Ministerul Agriculturii. Întâlnirea de la Brăila a avut loc în Sala Mare a Palatului Administrativ, în prezența președintelui CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), a prefectului Iulian Timofei, primarului Marian Dragomir, dar și a senatorului social-democrat Sorin Moise (fost secretar de stat la Ministerul Agriculturii). Acesta le-a vorbit agricultorilor brăileni despre investițiile în sistemul de irigații din județ, dar și despre începerea negocierilor cu privire la viitoarea politică agricolă comună la nivelul Comisiei Europene. După discuțiile purtate cu fermierii, ministrul a acordat un interviu telefonic în exclusivitate, redactorilor ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, care poate fi lecturat în cele ce urmează:
Redactor: Sunteți mulțumit de ce ați găsit în Județul Brăila?
Florin Ionuț Barbu: Sigur că sunt mulțumit! În primul rând, Județul Brăila a ajuns cu sistemul de irigații la 293.000 ha. Practic, prin schemele de ajutor de stat pe care noi le-am dat în sistem în infrastructura principală de irigații, s-au investit aproape 800 milioane euro. Complementar am investit din fonduri europene peste 300 milioane euro. Practic, în infrastructura de irigații din Județul Brăila s-au investit 1,1 miliarde euro. Încă de acum opt ani, de când eram directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, de aici am plecat cu reabilitarea sistemului de irigații. Atunci am promis că Județul Brăila va fi irigat în totalitate și din ce am văzut astăzi, acele lucruri pe care le-am creionat împreună cu fermierii din Județul Brăila au fost și realizate.
R: Pe termen scurt, ce vești bune aveți pentru fermierii români?
B: În perioada următoare suntem în discuții la nivelul Comisiei Europene pentru a crea un nou mecanism de finanțare pe modelul pe care noi l-am avut și în anul 2024: «Creditul fermierilor». În felul acesta am dat credite către fermieri cu o dobândă fixă de 1,95%, ROBOR-ul și toate celelalte comisioane fiind achitate de către Ministerul Agriculturii. Este un credit care n-a fost în ultimii 30 de ani în nicio ramură a economiei din România. Și din discuțiile pe care le avem la nivelul Comisiei Europene, încercăm să creionăm un alt credit pe același model pe care l-am avut pe cazul Ucraina.
”Avem nevoie de materie primă pentru a crea produse românești, cu o etichetă curată pentru consumatori și pentru românii noștri”
R: Sunteți mulțumit de activitatea din Insula Mare a Brăilei?
B: Sigur că sunt mulțumit, dar în continuare îmi doresc foarte mult ca în tot ceea ce înseamnă investiții pe domeniul statului, concesionate de către fermieri prin ADS, să integrăm și zootehnia în aceste terenuri. Ministerul Agriculturii nu va mai concesiona terenuri către fermieri decât dacă integrează vegetalul cu zootehnia. În acest context, pentru a dezvolta sectorul de zootehnie, în perioada următoare avem în implementare peste 2 miliarde euro, investiții în procesare și după finalizarea acestor investiții foarte mari în unități de procesare. Noi avem nevoie de materie primă pentru a crea aceste produse românești, produse de o calitate superioară cu o etichetă curată pentru consumatori și pentru românii noștri.
R: Cu ce încurajați oamenii în ceea ce privește prețurile la alimentele de bază, acum când scumpirile lovesc din toate părțile?
B: Eu am avut o discuție cu domnul Bolojan (n.r. – prim-ministrul Ilie Bolojan). Am continuat plafonarea alimentelor de bază, a adaosului comercial. Lucrurile au fost foarte clare și datele au arătat scăderi semnificative până la 30 de procente. Mai mult decât atât, am stabilizat prețul alimentelor de bază. Mai exact, Ordonanța privind plafonarea adaosului comercial am prelungit-o până pe 30 septembrie, urmând să luăm o nouă decizie în Guvernul României.
R: În urma întâlnirii de astăzi cu fermierii brăileni, ați primit vreo sugestie importantă din partea acestora de care să țineți cont pe viitor?
B: Da, am primit! Am avut o întâlnire foarte bună. Mai mult decât atât, am avut o discuție prin care toți fermierii au fost de acord ca votul pe care eu, ca ministru, îl voi da în Consiliul European, privind noul cadru financiar 2028-2034, așa cum am solicitat Comisiei, să respingă acest document, iar politica agricolă comună să rămână separată. Practic, fondurile pe agricultură să nu fie condiționate pe anumite jaloane și ținte pe care le vrea Comisia Europeană. Fermierii din Brăila au fost de acord în unanimitate. Și același lucru îl voi face în toate județele din România. Iar atunci când voi merge în Consiliul AGRIFISH, votul pe care îl voi da va fi votul fermierilor români împotriva documentului emis de Comisia Europeană .
R: Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
B: Și eu vă mulțumesc!