„Toți pentru Justiție”: Brăilenii ies și azi în stradă, de la ora 18.00 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Toți pentru Justiție”: Brăilenii ies și azi în stradă, de la ora 18.00

* aceștia au un singur scop: susținerea legilor Justiției, așa cum sunt în prezent, fără modificările aduse de coaliția PSD-ALDE aflată la putere

 

Cei peste 120 de demonstranți de sâmbătă seară, din Piața Independenței, și-au propus să se strângă și astăzi, în același loc, începând cu ora 18.00, pentru a continua protestul. Astfel, a fost creat un eveniment pe Facebook, intitulat „Toți pentru Justiție”, pentru a mobiliza cât mai mulți oameni, iar câțiva utilizatori deja au spus că vor participa.

Scopul protestului este același de câteva luni încoace: apărarea sistemului judiciar, în condițiile în care majoritatea parlamentară PSD-ALDE încearcă să-l reorganizeze după bunul plac și după interesele proprii, așa cum au spus specialiștii din domeniu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro