100.000 de euro din practicarea prostitutiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

100.000 de euro din practicarea prostitutiei

Dupa doi ani de cercetari, Parchetul de pe linga Tribunalul Braila a dispus trimiterea in judecata a unui grup de sase prostituate care au scos bani grei din practicarea celei mai vechi meserii din lume, in mai multe orase din Spania. Potrivit procurorului Gheorghe Constantinoiu - magistratul brailean care a coordonat ancheta -, in perioada 2002 - 2004, Adriana Daniela Naiu, 23 de ani, Alina Todora Mihai, 23 de ani, Violeta Pastrama, 21 de ani, Geanina Luminita Zurbagiu, 23 de ani, Liliana Tatiana Vasile, 20 de ani, si Mihaela Mares, 23 de ani, au practicat prostitutia in Spania, reusind sa acumuleze, potrivit propriilor declaratii, (in total) suma de 104.500 euro si 70 milioane de lei vechi. La ora actuala, doua dintre acuzate sint plecate peste granita, probabil tot "la produs". Anchetatorii amintesc mai multe nume de indivizi implicati in "industria sexului", dar care nu au putut fi pusi sub acuzatie. Printre acestia, si Ionel Pitulice, zis "Piciul", individ cercetat, dar scos de sub urmarire penala.

A "produs" 17.000 de euro si s-a ales cu un milion de lei

Pe data de 27 octombrie 2004, Parchetul a dispus scoaterea de sub urmarire penala (SUP) a lui Ionel Pitulice, zis "Piciul", din Chercea - individ cercetat pentru trafic de persoane -, pe motiv ca fapta penala "nu s-a dovedit". La aceeasi data, s-a dispus neinceperea urmaririi penale (NUP) pentru acelasi Pitulice, in ce priveste infractiunea de "nerespectarea regimului armelor si munitiilor" (art. 279 Cod Penal). NUP au primit alti zece indivizi aflati in atentia anchetatorilor, tot pentru trafic de persoane: Victor Rotaru, Valentin Spulber, Vasilica Leu, Manole Modrogan, Ionel Graur, Costel Brezuica, Marian Mocanu, Danut Adetu, Ionel Cristovici si Lucian Sirbu. In schimb, s-a decis disjungerea cauzei si inceperea urmaririi penale (la data de 25 aprilie 2005) pentru sase fete care au practicat prostitutia in Spania, respectiv Adriana Naiu, Alina Mihai, Violeta Pastrama, Geanina Zurbagiu, Liliana Vasile si Mihaela Mares.
Originara din comuna Ramnicelu, Adriana Naiu a plecat in Spania in martie 2002, ajutata de un anume Viorel Ion din Movila Miresii. Potrivit procurorului anchetator, odata cu Adriana, a mers la "produs" si Alina Mihai, care era insotita de numitul Danut Adetu. In aproximativ un an si patru luni, cit a stat in orasul Malaga, Adriana Naiu a scos din practicarea prostitutiei 7.500 de euro, avind circa 4-5 "clienti" pe zi. Cind s-a intors in tara, mai avea la ea 500 de euro, motiv pentru care a luat-o de la capat. "Fetita" figureaza in baza de date a Politiei ca iesita din tara, din data de 10 februarie 2006 (pe la Vama Bors), motiv pentru care nu i s-a putut prezenta materialul de urmarire penala.
Alina Mihai, din Braila, a practicat prostitutia in Malaga, apoi in Clubul "Topacio" din Mursia, obtinind circa 200 de euro pe zi. Oamenii legii spun ca, din martie 2002 si pina in martie 2005, pe parcursul a sase deplasari in Spania, prostiuata a scos circa 70.000 de euro, din care o parte i-a dat lui Danut Adetu. Ea a declarat ca, din octombrie 2005, n-a mai plecat din tara, pentru ca are interdictie pe o perioada de un an. Violeta Pastrama, din comuna Unirea, a ajuns in Spania ajutata de Ionel Pitulice. Pentru ca n-a gasit de munca, s-a apucat sa practice prostitutia. Acuzarea precizeaza ca banii ajungeau la Pitulice prin intermediul unei anume "Paula", la care era cazata. Violeta a declarat ca a "produs" circa 17.000 de euro, pe care i-a dat lui Ionel Pitulice, acesta inminindu-i, la sosirea in tara, numai un milion de lei. Acest fapt a nemultumit-o si a facut-o sa lucreze "pe cont propriu". La scurt timp, insa, a fost depistata de politia spaniola si returnata in tara.
Geanina Zurbagiu este originara din Galati, dar a locuit fara forme legale in Movila Miresii. Ajutata de Leonard Cocos, ea a plecat in Spania in ianuarie 2003 si a practicat prostitutia in orasul Mursia. Suma obtinuta de Geanina a fost de 5.000 de euro. In prezent, tinara este din nou plecata din tara, din data de 18 ianuarie 2006. Liliana Vasile a plecat in Spania in vara lui 2003, cind inca era minora. A scos si 400 de euro pe noapte, insa a fost silita sa revina in tara, ca sa nu aiba probleme. Dupa un an, ajutata de Marcel Nutu si Ionel Pitulice, zis "Piciul", s-a intors "la produs", operind in Sevilla, apoi in Valdemara, la Cluburile "Vahi" si "Jamaica". Potrivit propriilor declaratii, Liliana a scos din prostitutie in jur de 5.000 de euro. In sfirsit, cea de-a sasea inculpata in dosarul "Spania", Mihaela Mares, din Movila Miresii, a plecat in Peninsula Iberica in anul 2003 ajutata de Marian Serban, reusind sa faca, in total, 5 "iesiri". Suma obtinuta de ea, cit s-a prostituat "pe cont propriu" in orasele Huelba si Mursia, a fost de "doar" 70 de milioane de lei, se mai precizeaza in documentele acuzarii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro