23 de ierarhi au participat la înălţarea Eparhiei "Dunării de Jos" la rangul de Arhiepiscopie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

23 de ierarhi au participat la înălţarea Eparhiei "Dunării de Jos" la rangul de Arhiepiscopie

Evenimentul a debutat vineri, în Catedrala de pe str. Domnească din Galaţi, prin întâmpinarea moaştelor Sfinţilor martiri Zotic, Atal, Kamasis şi Filip, descoperiţi la Niculiţel în vara anului 1971. Însă evenimentul propriu-zis a avut loc ieri, în biserica arhiepiscopală fiind nu mai puţin de 22 de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu PF Daniel, patriarhul BOR. La acest eveniment a fost prezent şi Înalt Prea Sfinţitul Dionisie, Mitropolitul Corintului, invitat special al IPS Casian la momentul solemn de ieri.

După slujirea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală, PS Corneliu, episcopul Huşilor, a dat citire Tomosului patriarhal (hotărârii sinodale) în care s-a precizat că ridicarea în rang a Episcopiei "Dunării de Jos" (EDJ) de către Sinodul BOR este motivată de vechimea EDJ, în calitate de continuatoare a fostei mitropolii a Proilaviei (1580-1828), ce a luat fiinţă la Brăila, până la distrugerea ei de către trupele ţariste în 1829. În 1864, prin decretul domnitorului Al. I. Cuza a fost înfiinţată Episcopia "Dunării de Jos", primul ei titular fiind cărturarul episcop Melchisedec Ştefănescu.

28episc2În cuvântul adresat celor prezenţi, PF Patriarh a evocat înflorirea vieţii religioase la Galaţi şi Brăila după 1990, prin construirea de biserici, cantine sociale etc., dar şi prin implicarea ortodocşilor în viaţa Bisericii, "mai mult chiar decât se întâmplă în Arhiepiscopia Bucureştilor".
În acest sens, patriarhul României a precizat că onoarea ridicării în funcţie a PS Casian la rang de arhiepiscop "nu vine din comoditate, ci din jertfelnicie", două dintre însuşirile arhiereului locului. Totodată, Prea Fericirea Sa a evocat strânsa colaborare a Bisericii cu instituţiile statului, aici, la Dunărea de Jos, precum şi cu Universitatea. Nu în ultimul rând, patriarhul a elogiat preocuparea Arhiepiscopului Casian pentru promovarea sfinţilor care au trăit la Galaţi, începând cu cinstirea deosebită acordată Sf. Apostol Andrei şi culminând cu cea a sfântului Atanasie Patelarie, care a trăit la Galaţi, în biserica Sf. Nicolae, timp de 12 ani.

La rândul său, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a mulţumit patriarhului şi membrilor Sf. Sinod pentru cinstea acordată, a evocat pe sfinţii înaintaşi şi călăuzitori ai poporului român, precum Sf. Antim Ivireanul, sărbătorit ieri şi a invitat pe politicienii prezenţi la "rugăciune în Biserică, pentru bunăstarea poporului român". La evenimentul de ieri au fost prezenţi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, miniştri secretari de stat, parlamentari şi alte oficialităţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro