40 de copii din Brăila, Baldovinești și Sătuc, împreună cu ierarhul la "Sf. Pantelimon" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

40 de copii din Brăila, Baldovinești și Sătuc, împreună cu ierarhul la "Sf. Pantelimon"

* sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Pantelimon a continuat, joi, 28 iulie, cu vizita copiilor la așezământul cu același nume de pe malul Lacului Sărat * gazdă le-a fost Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos * cu o zi înainte, alți 15 copii, de la Parohia Tudor Vladimirescu, Brăila, s-au rugat Milostivului Dumnezeu pentru revărsarea de ploi binefăcătoare asupra pământului

 

La o zi după marea sărbătoare a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, din 27 iulie, zeci de copii de la patru parohii brăilene s-au bucurat de o zi de relaxare și de bucurie alături de ierarhul Dunării de Jos.

"Astăzi, 28 iulie, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, 40 de copii din parohiile brăilene "Nașterea Maicii Domnului", "Sfânta Filofteia" - Chercea, Baldovinești și Sătuc au participat, la Așezământul "Sf. M. Mc. Pantelimon", din Stațiunea Lacu Sărat, la o serie de activități educative și recreative, organizate în contextul sărbătoririi ocrotitorului spiritual al capelei din cadrul acestei instituții", ne-a declarat părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.

Cei 40 de copii, sosiți împreună cu preoții de la cele patru parohii, au avut bucuria de a se întâlni cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, care le-a fost gazdă, ghid și îndrumător preț de câteva ore petrecute în spațiul natural și deosebit de primitor al așezământului construit chiar pe malul Lacului Sărat, la 10 kilometri de Brăila.

Mai întâi, copiii s-au rugat împreună cu ierarhul în Capela "Sf. Pantelimon" a așezământului eparhial, după care au participat la diverse activități sportive, jocuri recreative și concursuri, vegheați îndeaproape de Înaltpreasfințitul Părinte Casian și de preoții care i-au însoțit. Iar după masa oferită la prânz în foișorul așezământului, plini de entuziasm, copiii au continuat să se joace, bucurându-se de clipele frumoase ale unei excursii petrecute alături de ierarhul Dunării de Jos.

În același program eparhial de tabere și excursii pentru elevi, desfășurat, în lunile iulie și august, în Eparhia Dunării de Jos, se înscrie și pelerinajul de o zi al copiilor de la Parohia Tudor Vladimirescu, județul Brăila.

Astfel, cu sprijinul parohiei și al Primăriei Tudor Vladimirescu (care le-a pus la dispoziție un microbuz), în ziua de miercuri, 27 iulie, 15 copii din cadrul grupului catehetic "Hristos împărtășit copiilor", însoțiți de părintele paroh George Postolache, au mers la hramul Mănăstirii "Sf. Mare Mucenic Pantelimon" Lacu Sărat, unde au fost împărtășiți și au primit daruri. După Sfânta Liturghie, copiii au fost oaspeții Așezământului social-filantropic "Sf. Pantelimon", unde au luat masa de prânz și au participat la diverse jocuri și activități. Potrivit pr. Rareș Bucur, pelerinajul copiilor de la Tudor Vladimirescu s-a încheiat cu vizitarea Catedralei "Nașterea Domnului" din municipiul Brăila, unde au fost rostite rugăciuni de mulțumire și au fost înălțate cereri către Milostivul Dumnezeu, pentru revărsarea de ploi binefăcătoare asupra pământului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro