40 de copii din Ulmu și Mohreanu, tabără gratuită de trei zile în zona Rucăr-Bran | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

40 de copii din Ulmu și Mohreanu, tabără gratuită de trei zile în zona Rucăr-Bran

• demersul este inclus în programul eparhial „Vacanța din pridvorul Bisericii”, derulat an de an, în timpul vacanței de vară, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos • sâmbăta trecută, la ceas de vecernie, cei 40 de copii au fost recompensați, de asemenea, cu câte un ghiozdan echipat cu cele necesare pentru școală

 

În ultima săptămână de vacanță, parohiile ortodoxe din Mohreanu și Ulmu, județul Brăila, au reușit să organizeze o tabără de trei zile pentru 40 de copii, parte a programului eparhial „Vacanța din pridvorul Bisericii”, derulat în Arhiepiscopia „Dunării de Jos”, în timpul vacanței mari, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian. Tabăra s-a desfășurat în zona Rucăr-Bran, în perioada 4-6 septembrie 2023, iar la întoarcere copiii au primit ghiozdane și rechizite școlare.

Potrivit părintelui Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, după ce s-au rugat în bisericile parohiale din Ulmu și Mohreanu, pentru a fi călăuziți de Bunul Dumnezeu în această binecuvântată călătorie, cei 40 de copii și însoțitorii lor au făcut primul popas în Bușteni, închinându-se înaintea sfintelor icoane aflate în Biserica Mănăstirii Caraiman. Au vizitat apoi Castelul Cantacuzinilor, din aceeași localitate, fiind profund impresionați de frumusețea arhitecturală a edificiului și de informațiile căpătate de la ghidul castelului.

Copiii s-au cazat la o frumoasă pensiune din zona Rucăr-Bran, iar după masa de prânz au vizitat monumentul eroilor din localitate, situat la o altitudine de 1.500 de metri, de unde au putut admira Munții Bârsei, Bucegii, Ciucașul și Piatra Craiului. În ultima zi a taberei de la Rucăr-Bran, au vizitat Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, cunoscut și sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, monument dedicat eroilor din Războiul de Reîntregire (1916-1918).

„Copiii s-au rugat înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Nămăiești și au fost profund impresionați de colecția de costume populare, vechi de aproape 150 de ani, ce se regăsește în muzeul din incinta mănăstirii. Chiar maica stareță le-a făcut o frumoasă prezentare în versuri a suitei de costume aranjate pe scene sugerând etapele importante din viața sătenilor: nașterea, botezul, cununia, precum și diferite activități gospodărești”, precizează sursa citată.

Iar după ce au vizitat Grădina Zoologică din Târgoviște și Turnul Chindiei, copiii de la Ulmu au pornit spre casă, recunoscători Bunului Dumnezeu pentru toate câte au văzut și au primit în cele trei zile de tabără. Mai mult, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul „Dunării de Jos”, sâmbăta trecută, la ceas de vecernie, cei 40 de copii au fost recompensați cu câte un ghiozdan echipat cu cele necesare pentru școală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro