455 de victime şi şapte suspecţi, audiaţi în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu, unul dintre suspecţii audiaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

455 de victime şi şapte suspecţi, audiaţi în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu, unul dintre suspecţii audiaţi

"În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 - 15 iunie 1990", procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au derulat, în perioada 15.02. - 07.07.2016, o serie de acte procedurale, după cum urmează: au fost audiaţi 7 suspecţi, 455 persoane vătămate, părţi civile şi succesori ai acestora, precum şi 18 martori", se arată într-un counicat de presă transmis de Parchetul General.

Sursa citată mai anunţă că până la finalul lunii iulie vor avea loc şi alte audieri, în condiţiile în care au fost efectuate verificări în baza de date asupra a circa 1.000 de persoane, fiind emise în total un număr de 850 de citaţii.

Ion Iliescu a fost citat şi s-a prezentat la sediul Parchetul General, la începutul săptămânii, pentru a fi audiat în calitate de suspect în dosarul Mineriadei din iunie 1990, dosar în care este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, este prima audiere pe care Ion Iliescu o dă în dosar după ce, în octombrie 2015, a fost pus sub urmărire penală pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990.

După audierea lui Ion Iliescu, joi la sediul Parchetului a fost citat şi Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI, cercetat tot pentru infracţiuni contra umanităţii.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 au fost reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, mai multe victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

Evenimentele de la mineriada 13-15 iunie 1990 au fost anchetate din 1997 de procurori miliari şi civili, sute de persoane fiind audiate ca martori şi alte câteva zeci, printre care mai mulţi oficiali, fiind puse sub învinuire.

Iniţial, în dosarul Mineriadei au fost în atenţia procurorilor militari, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, amiralul în rezervă Emil Cico Dumitrescu, Dan Iosif, Gelu Voican Voiculescu, fostul ministru de Interne Mihai Chiţac (decedat -n.r.), Victor Athanasie Stănculescu, fostul şef al Poliţiei Corneliu Diamandescu, fostul secretar de stat în Ministerul de Interne Dumitru Penciuc, fostul consilier pe probleme de apărare şi fost şef al Statului Major General din Ministerul Apărării Vasile Ionel, Miron Cozma, fostul premier Petre Roman şi fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază, generalul Dumitru Iliescu.

Într-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stipulat că România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei şi să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Decizia a fost luată în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, în care Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 - 15 iunie 1990. CEDO a decis ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu, al cărei soţ a fost ucis de un glonţ în timpul Mineriadei, suma de 30.000 de euro pentru încălcarea articolului 2 - dreptul la viaţă - din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi lui Marin Stoica, bătut şi băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR, 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 - interzicerea torturii - din Convenţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro