80 de nord-coreeni, executaţi pentru că au urmărit emisiuni televizate sud-coreene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

80 de nord-coreeni, executaţi pentru că au urmărit emisiuni televizate sud-coreene

JoongAng Ilbo, un cotidian conservator, nu citează decât o singură sursă anonimă, dar cel puţin un grup de transfugi nord-coreeni ajunşi în Coreea de Sud a declarat că a primit informaţii care confirmă articolul cotidianului.
Execuţiile au avut loc la 3 noiembrie, în şapte oraşe din ţară, afirmă această sursă descrisă drept "familiară" cu afacerile interne ale Coreei de Nord, unde a fost recent.
În oraşul portuar Wonsan (est), autorităţile au reunit 10.000 de persoane pe un stadion pentru a asista la execuţia prin împuşcare a opt condamnaţi, potrivit acestei surse care citează un martor ocular.
Cei mai mulţi dintre condamnaţi au fost executaţi pentru că au urmărit emisiuni televizate sud-coreene, introduse clandestin pe DVD-uri sau stick-uri de memorie. Alţii au fost acuzaţi de prostituţie.
Daily-NK, un site de ştiri administrat de transfugi nord-coreeni şi care dispune de o reţea de surse în Coreea de Nord, a declarat că nu are informaţii în legătură cu acest subiect.
Un alt site, administrat tot de refugiaţi, North Korea Intellectual Solidarity, subliniază că mai multe surse l-au informat, în urmă cu câteva luni, despre un viitor val de execuţii publice.
"Regimul pare să se teamă de posibilitatea de schimbare a stării de spirit a oamenilor şi încearcă să le inducă teamă", apreciază un oficial al site-ului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro