În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23:30, polițisti din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați direct cu privire la faptul că la intersecția Bulevardului Dorobanților cu Calea Galați din municipiu, ar fi avut loc un accident rutier. După cum informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean, s-a stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților din direcția Apollo, la intersecția cu Calea Galați, nu ar fi respectat semnificația indicatorului "Oprire" și ar fi fost acroșat de un autovehicul care circula pe Calea Galați din direcția strada Griviței. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unei tinere, în vârstă de 21 de ani, din județul Buzău, pasageră în autoturismul condus de tânărul în vârstă de 21 de ani, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.